Publicitate

Întreaga comunitatea catolica din Iasi se pregateste de înmormântarea de mâine a celui care a fost Papa emerit Benedict al XVI-lea, primul papa care si-a dat demisia din functie în ultimii 600 de ani, ce s-a stins din viata pe 31 decembrie 2022. Astfel, în Episcopia Romano-Catolica din Iasi s-au luat o serie de decizii pentru a marca acest moment.
Cea mai vizibila actiune are loc astazi, joi, 5 ianuarie 2023, când va fi îngropat preotul. De la ora 12.00 vor fi trase clopotele în toate bisericile din Dieceza de Iasi timp de trei minute, timp în care credinciosii sunt îndemnati sa se roage în tacere pentru Papa Benedict.

Deja luni, 2 ianuarie, la finalul Sfintei Liturghii, s-a tinut un Requiem pentru sufletul Papei Benedict al XVI-lea, iar pâna pe 5 ianuarie, dupa toate slujbele, s-a formulat o intentie la rugaciunea credinciosilor pentru odihna vesnica a raposatului papa.

Totodata, în toate bisericile din Dieceza de Iasi este expus, în prezbiteriu, un tablou cu chipul prelatului în fata caruia va fi asezata o candela aprinsa.

„Papa Benedict al XVI-lea ramâne în memoria tuturor acelora care l-au cunoscut drept un discipol îndragostit de Cristos si de cuvântul sau, un mare si profund teolog, un pastor delicat care a slujit cu umilinta si pasiune Biserica în timpuri dificile. Învatatura si exemplul sau au înflacarat speranta si încrederea în multe inimi. Îi multumim lui Dumnezeu pentru ca ni l-a dat ca pastor pe si îl rugam sa-l faca partas de rasplata slujitorului credincios. Suntem siguri ca, din ceruri, va continua sa mijloceasca pentru noi si pentru întreaga Biserica”, a spus PS Iosif Paulet, episcop de Iasi.

Citește toată știrea

Moartea fostului papă Benedict, anunţată azi la ora 12 în toate bisericile catolice din Dieceza de Iaşi. Vor suna clopotele
Publicitate