Europarlamentarul PNL Siegfried Muresan anunta ca plenul Parlamentului European tocmai a votat o rezolutie, co-semnata de el, în care cer începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana pâna la finalului anului 2023, dupa îndeplinirea celor noua recomandari enuntate de Comisia Europeana.
”Rezolutia a fost adoptata cu larga majoritate, 555 de voturi pentru, 49 împotriva si 26 de abtineri, ceea ce arata ca integrarea europeana a Republicii Moldova se bucura de sprijinul europarlamentarilor din toate colturile Europei si din toate grupurile politice proeuropene. Aderarea la Uniunea Europeana este lucrul pe care si-l doresc cetatenii Republicii Moldova si este un lucru pentru care autoritatile de la Chisinau au muncit foarte mult în ultimul an, realizând progrese importante în directia reformelor necesare integrarii europene”, a transmis Muresan.
El arata ca ”Federatia Rusa doreste sa împiedice acest lucru si tocmai de aceea încearca prin toate mijloacele sa destabilizeze situatia din tara si sa frâneze parcursul european al Republicii Moldova”.
”Tocmai de aceea noi, Parlamentul European, în rezolutia adoptata, cerem ca institutiile europene sa creasca ajutorul financiar si tehnic acordat Republicii Moldova în urmatoarea perioada, atât pentru implementarea reformelor necesare integrarii europene si adoptarea de noi de masuri de sprijin pentru oameni, cât si pentru combaterea dezinformarii, manipularii si a celorlalte forme hibride de agresiune din partea Federatiei Ruse”, spune eurodeputatul.
”Concret, cerem Comisiei Europene sa vireze Republicii Moldova cât mai repede restul fondurilor din asistenta macrofinanciara de 150 de milioane de euro adoptata în 2022, precum si sprijinul bugetar de 105 milioane de euro anuntat de Comisia Europeana în noiembrie 2022. De asemenea, asteptam din partea Comisiei sa propuna cât mai repede noul pachet de masuri de sprijin pentru Moldova solicitat de Consiliul European luna trecuta. În acelasi timp, noi, Parlamentul European, suntem în curs de aprobare a unei noi asistente macrofinanciare de 145 de milioane de euro pentru Moldova, pe care Comisia Europeana a propus-o la finalul lunii noiembrie. Pentru a creste sprijinul pentru Moldova, mai solicitam întarirea Hub-ului de Securitate al Uniunii Europene din Moldova, inclusiv prin cresterea alocarilor financiare pentru acest hub, precum si crearea unui regim de sanctiuni împotriva oligarhilor care, alaturi de Federatia Rusa, vor sa destabilizeze Republica Moldova”, a aratat Siegfried Muresan.
”Nu în ultimul rând, vrem sa ajutam Republica Moldova prin intensificarea relatiilor comerciale cu Uniunea Europeana si deschiderea totala a pietei europene pentru produsele si serviciile moldovenesti. De aceea, solicitam liberalizarea totala a comertului dintre Uniunea Europeana si Moldova si integrarea graduala a Republicii Moldova în Piata Unica a UE. Adoptând aceste masuri comerciale cât mai repede, ne asiguram ca cetatenii Republicii Moldova vor simti mai repede beneficiile integrarii europene, înainte de aderarea propriu-zisa la Uniunea Europeana”, mai spune el.
