Publicitate

CFR Calatori a reusit sa obtina o victorie de orgoliu împotriva unui „nas”. Acesta fusese achitat de Tribunal, magistratii apreciind ca probele prezentate de procurori sunt prea „subtiri” pentru a justifica o condamnare. Curtea de Apel a vazut lucrurile altfel, dar acuzat de luare de mita si abuz în serviciu, nasul a scapat cu o simpla amenda.

 
S.C. a fost trimis în judecata în urma cu trei ani, dupa o ancheta desfasurata de politistii din transporturi în perioada 2011-2012. În urma acesteia, S.C. a fost acuzat de trei fapte de luare de mita si tot atâtea de abuz în serviciu. Concret, el a luat în trei rânduri bani de la investigatori sub acoperire, în conditiile se urcasera în tren fara bilet. Cei 38 de lei luati în total au reprezentat infractiunea de luare de mita. Faptul ca, în cele trei situatii, conductorul nu a eliberat bilete a fost încadrat de procurori la infractiunea de abuz în serviciu.

Cazul a ajuns în fata Tribunalului, rechizitoriul procurorilor bazându-se pe înregistrarile video si audio facute de investigatori în tren. Judecatorii au aprecit însa ca înregistrarile erau partial neinteligibile si nu faceau dovada ca S.C. ar fi pretins spaga sau ca nu ar fi eliberat bilete ulterior. Nu se putea demonstra clar nici macar ca mâna care îi întindea bancnotele era cea a investigatorului, iar din discutii nu rezulta ca banii ar fi fost dati pentru o calatorie fara bilet si nu pentru altceva.

Simpla declaratie a investigatorilor ca nu ar fi primit bilete nu a fost considerata suficienta. Nu a fost facuta nicio verificare la coborârea din tren, pentru a se gasi asupra conductorului sume de bani nejustificate. Investigatorii îsi notasera constiincios seriile bancnotelor date lui S.C., dar degeaba, pentru ca nimeni nu gasise ulterior banii la acesta. În plus, la 8 ani de la comiterea faptelor, investigatorii nu mai tineau minte detaliile operatiunii si nici nu l-ar mai fi putut recunoaste pe S.C. Decizia Tribunalului a fost de achitare a inculpatului.

Sentinta a fost atacata de procurori, care le-au reprosat magistratilor Tribunalului ca nu ar fi analizat probele coroborat, ci separat, ceea ce a dus la o interpretare gresita. „Faptul ca investigatorul sub acoperire a declarat, în calitate de martor, ca nu îsi mai aduce aminte care a fost evenimentul din data respectiva, ca numele de S.C. nu îi spune nimic, si nu stie daca l-ar putea recunoaste pe acesta dupa fotografii, nu poate fi interpretat în sensul prezentarii de catre martor a unei situatii diferite de cea sustinuta în cursul urmaririi penale, prin raportare la perioada de timp considerabila (8 ani) scursa de la momentul derularii activitatii infractionale de catre inculpat, aspect de natura sa duca la estomparea sau chiar eliminarea elementelor de detaliu sau a celor de ansamblu ale evenimentelor trecute, cu atât mai mult cu cât din declaratia martorului data în fata instantei de judecata rezulta ca a participat la mai multe astfel de activitati”, au adaugat procurorii. Ei au subliniat si faptul ca instanta respinsese acuzatia de abuz în serviciu fara a-si argumenta în vreun fel decizia.

În analiza lor, magistratii Curtii de Apel au constatat ca procurorii faceau referire la Regulamentul privind transportul pe caile ferate, aprobat de guvern. Acesta stabileste obligatii în sarcina calatorilor, iar nu în sarcina conductorului de tren. Se mentioneaza ca pasagerul prins fara bilet trebuie sa plateasca tariful de taxare în tren, dar nu si ce ar trebui conductorul sa faca. Procurorii nu indicasera ce atributie de serviciu încalcase S.C., pentru a putea fi acuzat de abuz în serviciu. În privinta luarii de mita, judecatorii au fost de acord cu procurorii, apreciind si ei ca Tribunalul îsi gresise interpretarea. Nu se putea contesta faptul ca S.C. se lasase mituit, dar suma foarte mica primita facea ca pericolul social al infractiunii sa fie inexistent.

„Aplicarea unor sanctiuni disproportionate nu ar atinge scopul reeducarii infractorului, deoarece acesta ar avea sentimentul ca pedeapsa aplicata este nejustificat de aspra, în raport cu atitudinea generala legata de astfel de fapte cunoscute si tolerate în interiorul CFR Calatori”, au apreciat judecatorii. Acestia au decis achitarea lui S.C. pentru abuz în serviciu si aplicarea unei simple amenzi administrative de 1.000 de lei pentru luare de mita.

 

 

Citește toată știrea

Naşul de tren şpăgar mângâiat pe creştet de judecători, înfrânt din nou de şefi
Publicitate