Un camion în valoare de 65.000 euro, înmatriculat în Suceava, si cheresteaua care era transportata ilegal, a fost confiscat de politisti, în cadrul unei actiuni desfasurate în localitatea Gheraesti, a informat, joi, Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Neamt.
„Deoarece existau suspiciuni cu privire la corectitudinea documentelor ce însoteau transportul de material lemnos, ansamblul de vehicule a fost condus, pentru verificari, la Ocolul Silvic Roman. În urma verificarilor realizate a rezultat faptul ca, documentele de însotire ale transportului au fost introduse cu întârziere în aplicatia specifica”, a declarat purtatorul de cuvânt al IPJ Neamt, inspectorul Ramona Ciofu.
Politistii au întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunii de transportul cu orice mijloc de transport a materialelor lemnoase în volum de peste 10 metri cubi neînsotite de documente specifice de transport.
Totodata, s-a procedat la indisponibilizarea volumului de aproape 60 metri cubi cherestea în valoare de 54.800 lei precum si a ansamblului de vehicule în valoare de aproximativ 65.000 euro. AGERPRES
