Deodată, Iorgu s-a oprit din râs, lovit parcă de trăsnet. A început să plângă cu hohote și sughițuri, tânguindu-se: „Cum mama mă-sii a putut ticălosul ăla, fraților, să-mi blocheze doctoratul? Cum mama mă-sii?” Șeful de sală a venit lângă noi agitat: „S-a întâmplat ceva?” „Nu, nu!” au strigat ceilalți. „Lacrimi de bucurie!” Numai eu înfulecam meticulos. Nu-l citisem încă pe Labiș, dar, la ocheada retrospectivă, mă văd în tabloul lui carpatin perfect: Mănânc și plâng. Mănânc.
Articolul O masă doctorală d’antan apare prima dată în Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene.

Citește toată știrea