Publicitate

Desi la prima vedere pare o ipoteza utopica, desprinsa parca dintr-un film SF, potentialul terapeutic al razelor infrarosii deschide noi perspective în tratarea dementei. Cercetatorii de la Universitatea Durham (Marea Britanie), au demarat un studiu prin care sugereaza ca o astfel de metoda ar putea reduce semnificativ simptomele declinului capacitatii mentale.
Dupa ce au urmat terapia prin infrarosu timp de 12 minute pe zi, de-a lungul a patru saptamâni, participantii la aceasta cercetare au remarcat o îmbunatatire semnificativa a memoriei, vitezei mentale si abilitatilor care presupun motricitate fina.

Terapia prin infrarosu a aparut în anii `60, când un savant a descoperit ca un laser blând ar putea ajuta la refacerea parului la soareci. De-a lungul timpului, metoda a început sa se bucure de popularitate. Mai mult decât atât, terapia prin infrarosu a castigat sustinere stiintifica datorita unor studii ulterioare care testeaza capacitatea acesteia de a trata durerea, ranile si chiar tulburarile cerebrale.

Ce presupune terapia prin infrarosu

În timpul terapiei, pacientul poarta pe cap o casca speciala care emite raze infrarosii spre creier timp de sase minute. Prin intermediul acestei proceduri sunt stimulate mitocondriile care elibereaza, în celulele nervoase, energie sub forma de ATP (adenozin trifosfat), un compus care adesea le lipseste pacientilor cu dementa. De asemenea, cercetatorii spun ca terapia prin infrarosu poate creste nivelul de oxid nitric, implicit si fluxul de sânge în creier.

Acest lucru este posibil datorita îmbunatatirii flexibilitatii membranei care captuseste interiorul vaselor de sânge. Astfel, poate ajunge mai mult oxigen în substanta alba a creierului. Terapia este foarte practica si nu implica deplasarea zilnica la cabinetul specialistului. Casca poate fi livrata acasa si folosita cu usurinta de catre pacienti.

Rezultatele îmbucuratoare ale terapiei prin infrarosu

În studiul pilot pe care l-au realizat recent cercetatorii de la Universitatea Durham, echipa de specialisti a descoperit îmbunatatiri în cazul persoanelor sanatoase, cu vârsta peste 45 de ani, care au efectuat câte sase minute de terapie, de doua ori pe zi, dimineata si seara, la o lungime de unda de 1068 de nanometri, pe o perioada de patru saptamâni. Mai exact, rezultatele au constat în îmbunatatirea semnificativa a memoriei, performantei motrice si a vitezei de procesare a creierului.

De asemenea, cercetatorii s-au mai implicat în doua studii clinice separate, publicate recent, prin care urmaresc eficacitatea terapiei prin infrarosu în cazul pacientilor din SUA diagnosticati cu Alzheimer. Aceste demersuri au dus la descoperirea unui efect pozitiv profund atât în cazul barbatilor, cât si al femeilor care au dementa usoara si moderata.

Participantii au raportat ca resimt mai multa energie si mai putina anxietate decât în mod obisnuit. De asemenea, acestia dau dovada si de o buna implicare fizica si mentala în activitatile zilnice. Totodata, s-a remarcat si îmbunatatirea starii de spirit a îngrijitorilor acestor pacienti.

Chiar daca descoperirile timpurii sunt promitatoare, oamenii de stiinta considera ca sunt necesare mai multe cercetari cu privire la utilizarea si eficacitatea terapiei prin infrarosu precum si posibilele efecte secundare pe termen lung.

 

Citește toată știrea

Pacienți cu demență tratați cu raze infraroșii
Publicitate