Ajustari semnificative ale cadrului fiscal nu se pot face decât într-un program pe termen lung si cu un cadru predictibil, nu de pe astazi pe mâine, arata Radu Burnete, directorul executiv al Confederatiei Patronale Concordia.
Confederatia Patronala Concordia solicita Guvernului si Ministerului Finantelor sa publice cât mai repede în consultare publica pachetul de masuri fiscale si cele care vizeaza reducerea si eficientizarea cheltuielilor statului în conditiile în care multe dintre acestea aparute „pe surse” îngrijoreaza organizatia. „Solicitam Guvernului si Ministerului Finantelor sa publice cât mai repede în consultare publica pachetul de masuri pe care îl au în vedere chiar si daca nu este final si vor mai exista discutii în cadrul coalitiei de guvernare. Este imposibil pentru o organizatie de dimensiunea Concordia, partener social care reprezinta multe sectoare ale economiei, sa ofere un raspuns argumentat tuturor acestor Propuneri daca ele se schimba de la o zi la cealalta si la noi ajung doar „pe surse”.
Vedem multe propuneri care ne îngrijoreaza”, sustine directorul executiv al Confederatiei Patronale Concordia, Radu Burnete, într-o declaratie transmisa AGERPRES. Acesta a precizat ca solicitarea organizatiei nu se refera doar la masurile fiscale, ci si la toate masurile de reducere si eficientizare a cheltuielilor statului. „Asa cum am spus deja în repetate rânduri, statul trebuie sa faca primul pas si sa reduca cheltuielile daca ele depasesc atât de mult veniturile, iar ajustari semnificative ale cadrului fiscal nu se pot face decât într-un program pe termen lung si cu un cadru predictibil, nu de pe astazi pe mâine. Nu în ultimul rând solicitam coalitiei de guvernare sa faca publice toate datele legate de deficit, datorie publica si discrepanta dintre cheltuieli si venituri care duc la concluzia unui pachet de masuri fiscale de amplitudinea si urgenta celui care se vehiculeaza”, a declarat Radu Burnete.
Premierul Marcel Ciolacu a avut, miercuri, o întâlnire de lucru cu ministrul Finantelor, Marcel Bolos, la sediul ministerului, în contextul în care Guvernul urmeaza sa aprobe o ordonanta de urgenta privind reduceri de cheltuieli în sistemul bugetar care cuprinde 50 de masuri. „Am avut o discutie foarte asezata în principal pe ordonanta de urgenta pe care urmeaza sa o promovam în Guvernul României în ceea ce priveste partea de reduceri de cheltuieli din sistemul bugetar. Sunt peste 50 de masuri, domnul ministru le va detalia. Ele au fost discutate si în cadrul Coalitiei. De fapt si de drept, vorbim în primul si în primul rând, din punctul meu de vedere, de prima reforma reala în ceea ce priveste sistemul bugetar. Este pentru prima oara când un Guvern al României îsi asuma o astfel de abordare”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a subliniat ca masurile propuse de ministrul Finantelor sunt „corecte”. „Cred cu tarie ca toate masurile propuse în acest moment de domnul ministru sunt corecte. Este timpul ca cei care muncesc sa primeasca salarizarea corespunzatoare, sa primeasca sporuri. Cei care merg la serviciu de zeci de ani sa se joace Solitaire, sa caute în alta parte acest mod de a muncii. Sunt peste 50 de sporuri. Este incredibil unde a ajuns acest fenomen si ma bucur ca am un partener, actualul ministru al Finantelor Publice, sa ne asumam aceste lucruri curajos si sa le explicam românilor foarte clar”, a declarat Ciolacu.
