Imaginea lui Cicicov însoțindu-l îndeaproape îl neliniștea. Cicicov sunt eu, își spunea el. Desigur că Cicicov nu bea prea mult, nici nu cânta la armonică, nici nu scria versuri, ci cumpăra suflete moarte și era obsedat de tot felul de anunțuri și afișe. Esenin nu era Cicicov, dar oricând o astfel de metamorfoză era posibilă. Oricum, viitorul său nu era prea roz. Ardea prea tare și arderea aceasta lăuntrică îl va transforma, desigur nu în Cicicov, ci într-un suflet mort.
Articolul „Pe câmp, trandafirii fug picurând tăcere” apare prima dată în Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene.

Citește toată știrea