Propunerea dublei admiteri la liceu cu un examen separat de Evaluarea Nationala nu este bine primita de elevi. Doar în Bucuresti si Ilfov s-au strâns 600 de semnaturi într-o singura zi, într-o petitie lansata de elevi prin care cer Ministerului eliminarea examenului pentru admiterea la liceu. Prea mult stres pentru copiii care termina în clasa a 8-a într-o singura vara este argumentul asociatiilor de elevi si parinti. Asta în timp ce directorii colegiilor de top se tem ca nu vor face fata valului de denigrare ce ar putea sa apara în spatiul public cu privire la suspiciunile de fraudare a admiterii la scolile de elita.
Din 2028, liceele din tara cu cea mai mai mare concurenta vor putea organiza propria admitere pentru pâna la 90- din locuri, potrivit proiectului Legii Învatamântului Preuniversitar. Tot în proiectul noilor legi este prevazut faptul ca liceele care vor organiza propria admitere vor putea sa tine cont în ce proportie vor vrea de rezultatele la Evaluarea Nationala. Chiar daca au scapat de stresul admiterii, liceenii nu vad cu ochi buni modificarile propuse de actualul ministru al Educatiei. În contextul în care nu mai conteaza nici evaluarea nationala, atunci ar trebui sa se hotarasca daca se ramane pe sistemul care a fost pâna acum, cu evaluarea nationala sau fiecare copil merge la liceul care doreste si îsi da admiterea acolo. Liceele care vor organiza admitere vor trebui sa anunte cu un an înainte cele doua probe scrise adaptate specializarilor fiecarui profil. Cerintele ar urma sa fie mai dificile ca la Evaluarea Nationala si vor fi elaborate de o structura a Ministerului Educatiei.
Elev: De exemplu, eu sunt pe profil bilingv într-un liceu si liceul ala poate vrea sa îti testeze cunostintele de limba engleza. Sa îsi selecteze cumva populatia din liceu, sa îi trieze, cumva. Si atunci, dupa examenul pe care îl da toata lumea, poate ai avut o zi proasta, mai ai o sansa sa mai dai un examen exact pentru locul în care vrei sa ajungi, si mi se pare benefic.
600 de semnaturi pentru eliminarea admiterii la liceu s-au adunat într-o singura zi împotriva dublei admiteri, într-o petitie initiata de Asociatia de Elevi Bucuresti-Ilfov.
Mai mlt, pe digi24
