Fabrica lui Asachi gestiona o retea de achizitori de cârpe, numiti peticari. Misiunea acestor achizitori nu era deloc simpla, deoarece erau unele persoane care nu doreau sa-si vânda cârpele, de regula articole de lenjerie intima sau asternuturi, deoarece se temeau ca acestea, purtând o puternica amprenta a corpului posesorului, puteau fi folosite la diverse practici oculte, adica la farmece.
Totul era împotriva înfiintarii unei fabrici de hârtie în Moldova acelor vremuri, deoarece trebuia importat totul: masini, instalatii, unelte, forta de munca etc. Si mai era ceva greu de gasit: materia prima. Hârtia se facea din materiale textile, altfel spus din deseuri textile, iar spus pe sleau, din cârpe. Într-o tara nu prea bogata, ca sa nu zicem saraca de-a binelea, colectarea de deseuri textile nu era o treaba chiar simpla.
De altfel, boierul Neculai Canta, care solicitase un monopol al fabricarii hârtiei, raspundea, la 11 ianuarie 1835, unei adrese prin care autoritatile statului îi cereau sa precizeze când anume va începe productia fabricii de hârtie, ca nu se poate angaja cu „introducerea unei astfel de fabrici” pâna nu va avea siguranta ca va gasi materialul necesar în tara, materia prima, pentru fabricarea hârtiei (Valerian Popovici, Începuturile industriei de hârtie în Moldova, 1955).
Oricum, nevoia de deseuri textile pentru fabricarea hârtiei era întâlnita în multe tari europene, motiv pentru care Asachi cere stoparea exportului de cârpe în solicitarea pe care o face la 10 ianuarie 1840 domnitorului Mihail Sturdza. Acesta îi da un raspuns lui Asachi pe 17 ianuarie, unde, printre altele, aproba si încetarea exportului de cârpe, motiv pentru care emite si anaforaua (proclamatia) de rigoare. Fabrica lui Asachi gestiona o retea de achizitori de cârpe, numiti peticari. Acestia plateau 15 franci pentru 150 kg de cârpe albe (un drum de la Viena la Galati costa 200 franci). Misiunea acestor achizitori nu era deloc simpla, deoarece erau unele persoane care nu doreau sa-si vânda cârpele, de regula articole de lenjerie intima sau asternuturi, deoarece se temeau ca acestea, purtând o puternica amprenta a corpului posesorului, puteau fi folosite la diverse practici oculte, adica la farmece. Dupa cum ne spune acelasi Valerian Popovici, …în ziarul Albina Româneasca din 2 octombrie 1847 se arata ca taranii preferau sa-si arda rufele decât sa le vânda peticarilor. Acest lucru îl fac, mentioneaza ziarul, din teama ca „nu cumva prin asta sa se urzeasca asupra persoanei niscai farmacatorii”. Din aceasta cauza, multi peticari au avut de suferit din partea taranilor, fiindu-le în primejdie chiar viata.
În aceste conditii, antreprenorul Asachi cere iarasi ajutorul domnitorului, în 1843, aratând ca, de exemplu, în Transilvania, cei care plateau biruri erau obligati, pe de o parte, a da cârpe pentru fabricile de hârtie, iar, pe de alta parte, trebuiau sa le dea si cu un pret mai mic decât cel practicat pe piata. În consecinta, Asachi solicita lui Mihail Sturdza ca toti „locuitorii dajdnici (cei care plateau dajdii, adica impozite), pe lânga plata sfertului catre visterie sa dea si o câtime de petici de in sau cânepa spalate”. Aceste petici urmau sa fie strânse de vornicul satului si aduse apoi la rezidenta tinutala. Si aceasta cerere a lui Asachi este aprobata de catre domnitor. Astfel, se organizeaza depozite de hârtie si materiale textile la Iasi pe Ulita Academiei (actuala strada Arcu), precum si la Falticeni, Mihaileni, Botosani, Husi, Bârlad, Vaslui, Tecuci, Galati, Roman si Piatra-Neamt.
În ceea ce priveste fabrica de hârtie de la Petrodava, primele lucrari încep în anul 1839, când se construieste fabrica propriu-zisa, precum si locuintele pentru proprietari si lucratori. Fabrica era construita din piatra si lemn, având o lungime de 25 m si o latime de 15 m. Mai erau construite diverse magazii, dependinte, poduri, ateliere etc. Pentru a se asigura alimentarea cu apa a fabricii, a fost sapat un canal de 320 m de la râul Bistrita, sub coordonarea lui Lascar Stavri, absolvent al Academiei Mihailene.
Fabrica a fost conceputa de Carol Mihalic de Hodocin, care avea experienta în acest domeniu, familia sa fiind proprietara unei astfel de fabrici în Ungaria. Masinile au fost aduse de la Maschinen Papier Fabriken si Gottlieb Haase Sőhne, prima din Viena si a doua din Praga. În procesul tehnologic, materialele textile erau spalate si înalbite cu clor, daca erau colorate, dupa care erau destramate, rezultând un fel de pasta, care era framântata, dupa care era amplasata în niste forme din sârma, urmând apoi un proces de presare. În tot acest proces de fabricatie se mai folosea si clei de provenienta animala.
Materialele textile nu au fost utilizate pentru fabricarea hârtiei exclusiv în sec. al XIX-lea. Îmi povestea un coleg de la Facultatea de Inginerie chimica, specialist în celuloza si hârtie, cum ca la Fabrica de hârtie Letea, de la Bacau, se producea, în perioada comunista, din deseuri textile, hârtia de pe care citeau stirile crainicii radio si TV, respectiva hârtie neproducând fosnetul specific, fiind, s-ar zice, o hârtie silentioasa. Tot în aceeasi sectie de la Letea, în care nu patrundea oricine, se producea, tot din deseuri textile, hârtia pentru bani, dar nu din ratiuni de silentiozitate, ci din ratiuni de rezistenta la uzare.
Astazi banii se fac din plastic, sau, uneori, se fac din nimic!
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi