Consiliul Judetean (CJ) îsi va asuma licitatia pentru achizitia de produse destinate pre-scolarilor si elevilor în anul scolar 2022-2023 la nivelul întregului judet.
O decizie în acest sens va fi adoptata miercuri de plenul CJ, dupa ce toate cele 98 de primarii din judet au comunicat ca nu-si asuma raspunderea pentru o astfel de procedura. Anii trecuti, din acest punct de vedere, au fost probleme: autoritatile locale au întâmpinat dificultati în organizarea licitatiilor, iar produsele au ajuns cu întârziere pe masa elevilor. O procedura organizata unitar, la nivelul întregului judet, cu o sectorizare pe zone, ar putea crea cadrul necesar desfasurarii în bune conditii a programului. În acelasi timp, plenul CJ va aproba si lista produselor care vor fi furnizate elevilor: mere, produse de panificatie, lapte si produse lactate.
O alta componenta a programului, care se implementeaza la nivel national, vizeaza organizarea, în scop educativ, a unor concursuri si zile tematice legate de consumul de astfel de produse. Beneficiarii programului sunt pre-scolarii din gradinitele cu program normal si elevii din învatamântul primar si gimnazial (inclusiv scoli private).
