Primarul comunei Cerasu, Alin Staicu, sustine ca patru ursi au fost adusi ilegal în zona de catre persoane necunoscute, autoritatile fiind sesizate pentru lamurirea situatiei si pentru relocarea animalelor în alte zone.
„Patru ursi au fost adusi ilegal de catre persoane necunoscute în zona Valea Borului – Drumul spre Costeni (Fetele Târlii). Am solicitat ajutorul autoritatilor competente pentru a identifica modalitatea în care ursii au ajuns în comuna noastra si pentru a gasi solutii pentru relocarea acestora în alte zone. Rugam cetatenii sa fie atenti si sa anunte autoritatile daca animalele salbatice îsi fac aparitia în apropierea gospodariilor”, a scris primarul, luni, pe pagina sa de Facebook.
Alin Staicu a declarat, pentru AGERPRES, ca animalele au fost aduse în cursul weekendului, fiind mai multi martori care îsi pasteau vacile în zona.
Primarul spune ca a contactat Politia, precizând ca nu exista nicio autorizatie de relocare a ursilor în zona comunei Cerasu.
„Avem ursi în zona peste limita normala. În localitatea noastra au fost recenzati 33 de ursi, în conditiile în care aveam doar 10 în spatiu. Si anul trecut am avut incidente cu ursi relocati fara sa fim informati”, a afirmat edilul. AGERPRES
