Spitalul Clinic de Boli Infectioase „Sfânta Parascheva” este primul spital din subordinea Consiliului Judetean care are propriul serviciu de pompieri. Ziarul de Iasi a scris de mai multe ori în cursul anului trecut despre inexistenta acestui serviciu la nivelul spitalelor CJ.
„Este un nou proiect de hotarâre initiat de catre mine care devine realitate, propunerea de înființare a unui serviciu pentru situaţii de urgenţă în spitalele din subordinea Consiliului Judetean fiind depusa în iulie 2021. Spitalul mentionat a încheiat un contract cu o firma privata, pe o perioada de un an, cu posibilitate de prelungire. Aceasta va pune la dispozitie o autoutilitara cu rezervor de 2.000 de litri, echipata cu tot ce este nevoie pentru interventie în caz de incendiu. În plus, firma va oferi si un serviciu de instruire. Personalul mediu sanitar va fi instruit o data pe luna, iar personalul superior sanitar la trei luni, cu privire la pasii pe care trebuie sa îi urmeze în caz de incendiu. În fiecare pavilion a fost transmis numarul de telefon al echipei de pompieri pentru ca personalul spitalului sa poata anunta orice pericol aparut”, a precizat Adrian Acostoaiei (FOTO), consilier judetean PMP.
Crearea si punerea în functiune a unor astfel de compartimente reprezinta o obligatie legala (conform articolului 37 din Ordinul nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență al ministrului Afacerilor Interne) pe care o au toate spitalele cu peste 300 de paturi.
