În judetul Iasi sunt, teoretic, 181 de adaposturi antiaeriene. Marea lor majoritate se afla în municipiul Iasi. Mai sunt doua în Pascani, doua în Podu Iloaiei si câte unul în Holboca, Letcani, Miroslava si Victoria. Numarul lor, mentionat într-o situatie a adaposturilor de protectie civila realizata de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, nu pare sa fie la zi. O verificare sumara a acestora asta arata. Cum e înauntru, însa, în cele functionale?
Unele dintre blocurile nou construite în Iasi au asemenea refugii prevazute în proiect. De exemplu, un complex de apartamente din Copou mentioneaza în anuntul de vânzare, la dotari, „adapost ALA (aparare locala antiaeriana)”.
Cladirile noi sunt si cele care respecta cerintele de dotare (minima). De exemplu, adapostul amplasat sub sediul ApaVital SA a fost gândit si proiectat în conformitate cu prevederile legale pentru utilizatorii cladirii, am aflat de la responsabilii societatii de apa. „Cu toate acestea, în situatii exceptionale, acest adapost poate fi utilizat si de catre oricare alt cetatean, în conformitate cu dispozitiile guvernamentale”, se mentioneaza într-un raspuns primit la o solicitare a Ziarului de Iasi. Adapostul pentru aparare locala antiaeriana de la ApaVital are o suprafata de 80 mp si poate gazdui temporar cel mult 50 de persoane. Refugiul „este dotat cu usi metalice speciale pentru adaposturi civile, cu instalatie de filtroventilatie pentru adaposturi de protectie civila si cu usa metalica de evacuare la capatul tunelului (iesirea de salvare «saritura de lup», cu scara de pisica, metalica)”, precizeaza documentul primit la redactie.
De adaposturi raspunde Primaria, nu asociatia de locatari
Mai multe cladiri, sedii de societati comerciale sau institutii, sunt mentionate în situatia IGSU ca având asemenea adaposturi: caminele de la Agronomie, Aeroportul, Antibiotice SA – care are chiar trei astfel de locuri amenajate, Moldova Center, parcarile subterane de la Palas, Studis si blocul turn de pe str. Otilia Cazimir, IRO, garajul CTP din Tudor, Palatul de Justitie, Aria Office Center etc.
Totodata, mult mai multe adaposturi sunt prevazute la subsolul blocurilor, desi în aceste cazuri rareori exista o a doua iesire. Cel mai cunoscut este blocul TAROM, situat peste drum de Liceul National, unde una dintre scari este semnalizata cu marcajul pentru adapost antiaerian, triunghi albastru într-un patrat portocaliu.
Citeste si: VIDEO/FOTO Informatii la moment despre razboiul din Ucraina
Unele din blocurile construite înainte de 1990 au subsolurile insalubre, dar în numeroase altele locatarii si-au amenajat boxe. De instalatia de ventilarea aerului, toaleta si chiuvete functionale si o cale de salvare în cazul în care accesul principal e blocat de prabusirea cladirii nici nu poate fi vorba. La blocul Y3 de pe bd. Independentei, de exemplu, mai exista înca motoarele ventilatoarelor. Seful asociatiei ne-a spus ca tocmai urmeaza sa raspunda unei solicitari a primariei despre lucrarile de reamenajare a adapostului. Administratia orasului este responsabila de întretinerea instalatiilor, si nu asociatia de locatari. Pâna atunci, muraturile depozitate acolo ar putea constitui în vremuri de restriste o solutie de supravietuire, ne-a spus el cu umor.
CITITI SI: Lista si adresa celor 170 de adaposturi speciale pentru caz de razboi din Iasi
Citeste si: Solidaritate: mai multi ieseni îsi pun la dispozitie casele pentru ucraineni
Citeste si: FOTO Am fost aseara la Vama Siret. Ucrainienii care intra la noi tintesc tarile din Vest
Citeste si: Ce spun istoricii ieseni despre declaratiile lui Putin referitoare la motivele invaziei
