Persoanelor fizice autorizate le va fi recunoscuta perioada în care au desfasurat activitati ca vechime în munca, respectiv vechime în specialitate, dupa ce proiectul de lege depus de deputatul USR Beniamin Todosiu si senatorul USR Andrei Postica a fost adoptat de Camera Deputatilor, în calitate de Camera decizionala.
Pentru ca românii care au muncit ca PFA sa poata beneficia de aceasta masura reparatorie mai este nevoie doar de promulgarea legii de catre presedinte, mai arata comunicatul de presa al USR.
„Initiativa legislativa a pornit de la sesizarea unui ghid turistic din Alba Iulia care, în momentul când a dorit candideze pentru un post din Primaria Alba Iulia, i-a fost respins dosarul pe motiv ca nu a putut sa-si demonstreze vechimea în specialitatea studiilor. Sunt mii si mii de astfel de cazuri. Proiectul de lege vine sa faca dreptate persoanelor care au activat si activeaza sub forma de persoana fizica autorizata. De acum înainte, celor peste 400.000 de PFA-uri le va fi recunoscuta munca prestata si vor putea beneficia de drepturile cuvenite, dupa ce au contribuit legal cu taxe la bugetul de stat”, a declarat deputatul USR Beniamin Todosiu, conform sursei citate.
„Cred cu tarie ca acest proiect va veni în sprijinul cetatenilor, al platitorilor de taxe si impozite, indiferent de forma în care aleg sa-si desfasoare activitatea. Aceasta propunere legislativa vine sa repare o nedreptate facuta persoanelor fizice autorizate, a caror activitate economica nu este considerata vechime în munca si în specialitatea desfasurata. Iar mai departe asistam la o discriminare în ceea ce priveste concursurile organizate de stat. Reparam aceasta nedreptate, cu atât mai mult cu cât PFA-urile cotizeaza la sistemul public de sanatate si de pensii la fel ca ceilalti contribuabili”, a adaugat senatorul USR Andrei Postica.
Proiectul USR completeaza OUG nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale si întreprinderile familiale.
Concret, va fi considerata vechime în munca si, dupa caz, vechime în specialitate perioada în care PFA a desfasurat activitate economica si a achitat contributiile, taxele si impozitele legale, fara a se lua în considerare perioada în care respectiva persoana nu a avut activitate generoare de venit sau a avut activitatea suspendata.
„USR face un apel catre toate partidele parlamentare sa dea un vot favorabil si pe proiectul USR care reglementeaza vechimea în munca si vechimea în specialitate pentru medicii de familie. Proiectul, parte din pachetul de sprijin pentru munca independenta, se afla în dezbaterea Senatului si, odata adoptat, va veni în sprijinul medicilor de la cele 10.652 de cabinete independente de medicina de familie, celor peste 10.000 de cabinete medicale independente de specialitate si celor 15.650 cabinete stomatologice independente existente în România”, conchide sursa mentionata.
