Presedintele rus Vladimir Putin acuza NATO de faptul ca participa la Razboiul din Ucraina prin furnizarea de armament fortelor ucrainene, într-un interviu difuzat duminica de Rossiya-1.relateaza AFP.
”Ei trimit arme (în valoare) de zeci de miliarde de dolari Ucrainei. Asta înseamna cu adevarat participare”, declara Vladimir Putin în acest interviu acordat postului Rossiya-1.
”Asta înseamna ca ei iau parte, desi indirect, la crimele regimului de la Kiev”, acuza liderul de la Kremlin. Occidentul ”are un singur scop: sa distruga fosta Uniune Sovietica si principala sa parte, Federatia rusa”, denunta Vladimir Putin. ”Abia atunci ne vor accepta în asa-zisa familie a popoarelor civilizate, dar numai separat, fiecare parte separat”, continua el, în marja unui concert patriotic, joi, cu o zi înaintea marcarii unui an de când a lansat Razboiul rus în Ucraina.
În acest interviu, Vladimir Putin îsi reitereaza apelul la crearea unei sumi multipolare. ”Împotriva a ce suntem noi? Împotriva faptului ca aceasta lume care apare se construieste numai în interesul unei singure tari, Statele Unite”, deplânge el.
”Acum, ca tentativele lor de a reconfigura lumea dupa imaginea lor, dupa caderea Uniunii Sovietice, au condus la aceasta situatie, suntem obligati sa reactionam”, ameninta el.
NATO VREA SA-SI ACCELEREZE LIVRARILE
Declaratiile lui Vladimir Putin intervin în contextul în care NATO vrea s-si accelereze livrarile de armament si munitie catre Ucraina. În urma cu zece zile, membrii Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) s-au reunit la Bruxelles pe aceasta tema.
”Prioritatea, urgenta este sa le furnizam ucrainenilor armamentele care le-au fost promise pentru a le mentine capacitatea de a se apara”, pleda secretarul generral al Aliantei, Jens Stoltenberg.
Concomitent, Statele Unite au anuntat saptamâna trecuta o productie de obuze de calibrul 155 de milimetri destinate Ucrainei. Acest contract urmeaza sa coste peste o jumatate de miliard de dolari. La sfârsitul lui ianuarie, franta si Australia au semnat un acord în vederea livrarii ”mai multor mii de obize de (calibrul) 155 de milimetri” Ucrainei, ”fabricate în comun”.
Relatiile sunt extrem de tensionate între Occident si tari pe care le suspecteaza de sustinerea ofensivei Moscovei în Ucraina. China este aratata cu degetul. Vineri, cancelarul german Olaf Scholz aprecia ca nimeni nu trebuie sa-si faca ”vreo iluzie cu privire la China”, care ”nu a luat pozitie împotriva Rusiei”.
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat Beijingul ca se gândeste sa livreze armament Rusiei, o acuzatie dezmintita de China, care acuza la rândul ei Statele Unite de raspândirea de ”informatii false”.
