Publicitate

Vladimir Putin a facut marti o vizita de lucru la fabrica de elicoptere din Ulan-Ude, în Republica Buriatia, unde, stând de vorba cu muncitorii le-a explicat ca razboiul din Ucraina continua pentru ca este amenintata însasi existenta Rusiei ca stat, relateaza The Guardian.
„În timpul vizitei sale de lucru în Republica Buriatia, seful statului a fost informat despre activitatile uzinei de aviatie din Ulan-Ude, a vizitat atelierele de agregare si de asamblare finala si a vazut produsele finite”, precizeaza un comunicat al Kremlinului.

Vladimir Putin, care la începutul acestei luni inaugura din birou, prin videoconferinta, o linie de metrou din Moscova, s-a deplasat marti 4.400 de kilometri, pâna în sudul Siberiei, în Republica Buriatia, la granita cu Mongolia, pentru a sta de vorba cu muncitorii de la fabrica de elicoptere, carora le-a explicat ca în joc este însasi existenta Rusiei ca stat, reluându-si teoria enuntata la 21 februarie, în discursul rostit în fata Adunarii Federale, când a justificat astfel continuarea razboiului din Ucraina.

Putin repeta de atunci ca Occidentul foloseste Ucraina drept un intermediar pentru a purta un razboi împotriva Rusiei si pentru a-i provoca o „înfrângere strategica”.

Liderul de la Kremlin si-a elaborat marti teoria si în fata muncitorilor de la fabrica din Republica Buriatia, o regiune budista saraca de unde Moscova trimite numerosi soldati pe frontul din Ucraina. Expozeul lui Putin a venit ca raspuns la o întrebare din partea unui inginer, potrivit comunicatului Kremlinului:

„Buna ziua, numele meu este Maksim Satov, sunt inginer de proiectare. Întrebarea pe care vreau sa o pun este probabil în mintea tuturor în acest moment, pentru ca situatia care se întâmpla în lume nu poate sa nu ne îngrijoreze pe toti” – a început inginerul.

„Da”, l-a încurajat Putin. „Suntem siguri ca toate deciziile care au fost luate în Capitala au fost cântarite si calculate. Asa ca spuneti-ne, cum putem noi, cetateni obisnuiti, muncitori ai fabricilor de aviatie, sa ajutam tara noastra sa învinga si sa aducem pacea în fiecare casa?” – a întrebat interlocutorul lui Putin.

„Stiti, pentru a încerca sa raspund la întrebarea dumneavoastra, ar trebui sa încep cu motivele pentru ceea ce se întâmpla. Voi încerca sa nu intru prea mult în istorie aici, dar, totusi, un raspuns complet nu ar fi posibil fara ea”, a început Putin sa explice, aratând ca „problemele au început dupa prabusirea Uniunii Sovietice”.

El si-a reluat teorii pe care le-a mai expus deja si cu alte ocazii. A acuzat Occidentul inclusiv pentru atentatele teroriste cu care Rusia s-a confruntat la sfârsitul anilor 1990 si a aratat ca în complotul Occidentului, Ucraina a jucat un rol special, aici fiind construita o „baza antiruseasca”. A amintit apoi de „lovitura de stat” din 2014 si a spus ca dupa aceea „a avut loc pur si simplu o exterminare fizica a tuturor celor care erau în favoarea dezvoltarii unor relatii normale cu Rusia”.

„Asadar, ca sa va raspund la întrebare, de ce am intrat în aceasta poveste? (…) Pentru noi aceasta nu este o lupta geopolitica, ci o lupta de supravietuire a statalitatii rusesti, creând conditii pentru dezvoltarea viitoare a tarii si a copiilor nostri”, a spus Putin când a ajuns la concluzii.

„Odata ce inamicul vede ca societatea noastra este puternica, organizata intern si consolidata, atunci cu siguranta va exista succes si victorie în fiecare domeniu în care suntem implicati. (…) Sunteti o fabrica speciala, o companie care lucreaza pentru sectoarele civil si de aparare si o face din 1939. De aceea, rolul dumneavoastra în asigurarea victoriei este special si foarte înalt”, i-a spus Putin inginerului, care s-a declarat multumit de raspuns si i-a promis lui Putin ca nu îl va dezamagi.

Vizita lui Putin la fabrica de elicoptere vine în conditiile în care expertii sunt de parere ca armata rusa trece acum printr-o criza acuta de echipamente si armament, epuizate dupa un an de razboi. De altfel, Putin a cerut insistent, în repetate rânduri în ulltima vreme, ca productia tarii sa fie accelerata si reorientata catre sprijinul militar.

În discutia lui cu muncitorii, Putin a declarat, într-un raspuns la o alta întrebare, ca a fost îngrijorat de economie atunci când Occidentul a impus Moscovei valuri de sanctiuni fara precedent, anul trecut, dar a subliniat ca economia rusa s-a dovedit mai puternica decât se astepta.

„Ne-am sporit suveranitatea economica de multe ori. La urma urmei, pe ce s-a bazat inamicul nostru? Ca ne vom prabusi în 2-3 saptamâni sau într-o luna”, a aratat Putin. El a spus ca inamicul se astepta ca fabricile sa se opreasca, sistemul financiar sa se prabuseasca, somajul sa creasca, protestatarii sa iasa în strada, iar Rusia „sa se clatine din interior si sa se prabuseasca. Acest lucru nu s-a întâmplat. S-a dovedit, pentru multi dintre noi si chiar mai mult pentru tarile occidentale, ca bazele fundamentale ale stabilitatii Rusiei sunt mult mai puternice decât se credea”, i-a asigurat liderul de la Kremlin pe muncitorii din Buriatia.

 

Citește toată știrea

Putin s-a deplasat tocmai în Siberia unde a vizitat o fabrică de elicoptere şi le-a spus muncitorilor că Rusia luptă pentru “propria existenţă”
Publicitate