Ministrul Sanatatii a lansat acest apel, luni, dupa câteva zile în care situatia de la centrala nucleara Zaporojie, din Ucraina, a fost în centrul atentiei, în urma unor bombardamente de care Rusia si Ucraina se acuza reciproc.
Sistemul de distributie a pastilelor de iodura de potasiu este „perfect functional”, a anuntat luni Rafila, care a facut apel la populatia eligibila sa se prezinte la medicul de familie sa primeasca prescriptia, potrivit News.ro. ”Îndemn pe toata lumea, toate persoanele cu vârsta de pâna la 40 de ani sa se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie sa primeasca prescriptia si avem 2.500 de farmacii în toata tara de unde îsi pot ridica în mod gratuit aceste pastile”, a declarat, luni, Alexandru Rafila, într-o conferinta de presa.
Medicul a atras atentia ca este posibil ca, pe masura ce lucrurile se tensioneaza în Ucraina, cererea de pastile de iodura de potasiu sa creasca. ”Dar medicii de familie trebuie sa elibereze prescriptie acestor pacienti care au dreptul sa primeasca micro-comprimatele de iodura de potasiu”, a mai spus ministrul. Atacurile din acest weekend asupra centralei nucleare Zaporojie, aflate sub control rusesc, au stârnit îngrijorari la nivel international, întrucât arata „riscul foarte real al unui dezastru nuclear”, a avertizat duminica seful Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), Rafael Grossi. Dupa ce Kievul si Moscova s-au acuzat reciproc de bombardamente, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut luni ca inspectorii internationali sa aiba acces la centrala nucleara pentru a face verificari.
Sursa: libertatea.ro
