În ce ma priveste sunt sceptic, nu în ultimul rând din cauza persoanei care se afla acum în fruntea ministerului. Sorin Cîmpeanu e o marioneta care se complace în insignifianta. Fara coloana vertebrala, a servit drept unealta obedienta mai multor partide. (…) Vorbeste ca un robot, însira platitudini dupa platitudini. Este, cu siguranta, omul cel mai putin potrivit sa reformeze învatamântul românesc.
În plina vara, si înca o vara cu temperaturi extreme, guvernantii s-au gândit ca e momentul sa puna în dezbatere publica proiectele de legi ale învatamântului. Mizau, probabil, pe faptul ca cei interesati vor fi toropiti de caldura si nu vor reactiona. Calculul s-a dovedit gresit: reactii exista, câteva reviste de cultura au publicat articole pertinente, nu putem însa sti daca „decidentii” vor tine seama de obiectiile si de propunerile judicioase.
În ce ma priveste sunt sceptic, nu în ultimul rând din cauza persoanei care se afla acum în fruntea ministerului. Sorin Cîmpeanu e o marioneta care se complace în insignifianta. Fara coloana vertebrala, a servit drept unealta obedienta mai multor partide. A luat o decizie aberanta pentru ca plagiatul comis de Ponta sa nu mai fie relevant, a vrut sa-l scoata basma curata si pe Gabriel Oprea. Ocupa o pozitie importanta într-un organism al francofoniei, dar nu stim pe baza caror merite. Vorbeste ca un robot, însira platitudini dupa platitudini. Este, cu siguranta, omul cel mai putin potrivit sa reformeze învatamântul românesc.
Dintre articolele publicate pe marginea proiectelor de legi semnalez textul profesorului Liviu Papadima Legile învatamântului si cei trei „i”: inechitate, ipocrizie, impredictibilitate, aparut în revista Observatorul cultural din 10 august. Nu întâmplator m-am orientat catre textul unui filolog, ce are si avantajul de a fi ocupat, la Universitatea bucuresteana, mai multe functii administrative importante. Liviu Papadima atrage atentia asupra unui aspect de regula complet trecut cu vederea: frauda intelectuala la doctorat este inferioara fraudei de la licenta si de la master. Explicatia e simpla: doctoratele plagiate devin, adesea, „cazuri” publice, intens mediatizate. În schimb, la licenta si la master furtul intelectual este acceptat tacit. Pot confirma din proprie experienta. Încercam sa-i conving pe studentii din anii terminali sa-si aleaga subiecte care sa permita o abordare personala, cât mai putin dependenta de bibliografie. Catre sfârsitul carierei mele profesionale am constatat ca aveam tot mai putin succes: parca paralizati de teama în fata textului literar, studentii cereau „referinte bibliografice” cu un scop bine determinat: sa aiba de unde sa se „inspire”. Din putinii cu lucrari de licenta originale se alegeau cei care redactau ulterior lucrari de master si teze de doctorat ce respectau criteriile de redactare stiintifica. Problema e veche, dar ea s-a acutizat în ultimele doua decenii când – cel putin la facultatea la care predam – nivelul de pregatire al studentilor a scazut simtitor. Liviu Papadima mai observa, pe buna dreptate stupefiat, ca se reia initiativa legislativa care l-a facut „celebru” pe ministrul Cîmpeanu, si anume: „Titularul titlului stiintific de doctor poate renunta la titlul obtinut prin act unilateral de vointa”. O dispozitie legislativa, spune profesorul Papadima, cu siguranta fara echivalent în lume si care lasa cale libera tuturor abuzurilor si combinatiilor dubioase. La fel de scandaloasa e propunerea ca abaterile de la etica stiintifica sa fie… prescrise la trei ani dupa comiterea lor! Cel care comite un furt intelectual are, asadar, nevoie doar de putintica rabdare…
Problemele învatamântului preuniversitar sunt abordate în mai multe articole din România literara (numarul din 12 august), dintre care retin contributia dnei Alexandra Florina Manescu intitulata „Scoala cât mai multa! Scoala cât mai buna! Scoala cât mai româneasca!” (titlul e un citat din doctorul Constantin I. Angelescu care, în interbelic, a fost în doua rânduri ministru al Instructiunii Publice). Dna Manescu e revoltata (si cum sa nu fii de acord?) de locul marginal acordat studiului limbii si literaturii române. Si înca: „Absenta unei probe scrise la limba si literatura româna – de sine statatoare – de la reformatul examen de bacalaureat mi se pare cea mai grava forma de deznationalizare”. Cine crede ca astfel de idei „reformatoare” sunt în interesul elevilor se însala amarnic: urmarea va fi proliferarea analfabetilor functionali. Uitati-va cum vorbesc politicienii, cum vorbesc jurnalistii si „moderatorii” TV: masacreaza limba româna cu o iresponsabila nonsalanta. Si, conchide Alexandra Florina Manescu: astazi, sub deviza România Educata, scoala româneasca este la antipodul principiilor dupa care se conducea odinioara Constantin I. Angelescu.
Text aparut în sectiunea Editorial Ziarul de Iasi