Regina Elzabeth a II-a marturiseste miercuri ca îi este greu ”sa se miste”, la primul sau angajament public dupa o întâlnire, în urma cu opt zile, cu printul Charles, testat dupa aceea pozitiv Covid-19.
Elizabeth a II-a i-a primit miercuri pe generalul-maior Eldon Millar, însarcinat cu legatura între regina si Fortele armate, si pe predecesorul acestuia, contraamiralul James Macleod, la castelul Windsor, la aproximativ 40 de kilometri de Londra, principala resedinta a suveranei.
Într-o înregistrare video a întâlnirii, regina apare primindu-i în picioare, zâmbind, purtând o rochie cu model si cu un baston în mâna.
”Asa cum puteti vedea, abia ma pot misca”, spune ea, aratând-si piciorul si mâna stângi.
Regina sufera de o usoara ”rigiditate”.
În pofida acestei dificultati, aceasta aparitie a suveranei, în vârsta de 95 de ani, care a petrecut o noapte la spital în toamna, dintr-un motiv niciodata precizat, transmite astfel un nou semnal mai degraba linistitor cu privire la starea sanatatii acesteia, într-un context încarcat pentru monarhia britanica.
Aflati amanunte de pe news.ro.
