Regizorul canadian John Zaritsky, care a primit Oscarul pentru cel mai bun film documentar în 1983, a murit în urma unei crize cardiace la vârsta de 79 de ani, au anuntat luni mass-media locale, scrie AFP.
El a primit statueta pentru documentarul sau „Just Another Missing Kid” despre ancheta asupra disparitiei unui tânar canadian în vârsta de 19 ani în timpul unei calatorii între Ottawa si Colorado, Statele Unite.
Nascut în provincia canadiana Ontario, John Zaritsky a murit în urma unei crize cardiace la 30 martie, la Vancouver, în Columbia Britanica (vest), dupa o cariera de peste 40 de ani.
În 2008, difuzarea la un post britanic a unuia dintre documentarele sale, intitulat „Dreptul de a muri”, care arata sinuciderea asistata a unei persoane afectate de boala Charcot, a provocat un scandal în Marea Britanie si a relansat dezbaterea dureroasa despre dreptul de a alege moartea.
