Cele mai timpurii dovezi ale existentei viticulturii în România sunt uneltele viticole gasite pe Dealul Catalinei, la Cotnari, datând din secolul al V-lea î.Hr.
România începe în sfârsit sa câstige recunoastere internationala pentru calitatea palpitanta a celor mai bune vinuri. Recunoastere meritata si asteptata de mult pentru o tara cu o mostenire viticola unica si cu o multime de soiuri unice de struguri care produc vinuri cu arome singulare. Unii dintre ei îsi pot urmari descendenta pâna în Grecia Antica, leaganul culturii moderne a vinului asa cum o cunoastem noi.
Într-adevar, tara din sud-estul Europei nu este straina de vita de vie. Cele mai timpurii dovezi ale existentei viticulturii în România sunt uneltele viticole gasite pe Dealul Catalinei, la Cotnari, datând din secolul al V-lea î.Hr. Dupa ce grecii au stabilit o scena vinicola înfloritoare în secolul al VII-lea î.Hr., o succesiune de puteri europene – inclusiv romanii si bizantinii – au produs vinuri dulci aromate în amfore de lut, apreciate atât la nivel local, cât si la export.
Poetul roman Ovidiu a laudat virtutile viticulturii românesti în scrierile sale ulterioare, în ciuda faptului ca a fost alungat în portul Constanta, la Marea Neagra, de catre împaratul Augustus în anul 8 d.Hr. Nu mult dupa aceea, haosul a coborât când Imperiul Roman de Apus a cazut si , ca si în alte teritorii aflate sub stapânirea sa, viticultura a fost pusa pe plan secundar în timp ce armatele rivale se luptau pentru prada.
În timpul Evului Mediu însa, în podgoriile României a avut loc o revolutie dramatica. Institutiile crestine, în special manastirile, au avut un rol activ în cultivarea vitei de vie, construind centre de cult si meditatie în regiunile Moldova si Muntenia, precum Manastirea Dealu din Târgoviste.
Suprafata vita de vie a tarii a crescut semnificativ în anii 1400, iar România s-a impus ca actul de clasa al Balcanilor, începând sa înteleaga diversitatea, unicitatea si potentialul terroir-urilor sale.
Exporturile catre tarile învecinate si, într-adevar, Europa de Vest au crescut din cauza investitiilor sustinute si a prozelitismului nesfârsit – nu în ultimul rând din partea aristocratiei. Dar, desi vinurile albe erau mai apreciate la acea vreme (cum ar fi dulcele Cotnari, un rival al Tokaji din Ungaria), soiurile rosii din România au devenit cea mai recenta moda în secolul al XVIII-lea.
Dincolo de Epoca Belle
Aceasta emotie înfloritoare a atins apogeul în anii 1800, când România a devenit o forta paneuropeana în vinuri exceptionale si terroir-uri fantastice. Pe masura ce economia natiunii a crescut, au fost construite multe crame noi, în timp ce noi soiuri de struguri au fost introduse în solurile antice ale Balcanilor.
Vinurile românesti care provin din regiuni viticole cheie precum Transilvania si Dealurile Moldovei au devenit pretendente la câstigarea medaliilor în competitii internationale. Între timp, suprafata de vita de vie a României depasea 300.000 de hectare în 1893 – viitorul tarii ca mare exportator parea asigurat.
Din pacate, tulburarile politice severe si sosirea bolii filoxerei au dus la o perioada sustinuta de declin; izbucnirea a doua razboaie mondiale a vazut multe podgorii si crame abandonate sau distruse. Cele mai importante pagube au avut loc dupa 1947, când fortele comuniste au întemeiat Republica Populara Româna si productia de vin a devenit foarte industrializata pentru a maximiza productivitatea, cu multe soiuri indigene defrisate pentru a face loc hibrizilor cu randament ridicat.
Colectivizarea fortata si un program grozav de replantare în anii 1960 nu au facut favoruri reputatiei globale a tarii – metodele de productie în masa influentate de sovietici si lipsa fondurilor pentru producerea de vinuri fara expresie de calitate scazuta.
Din fericire, traditia îndelungata de vinificatie a României a fost reînviata dupa revenirea la democratie în 1989, jucând un rol important în tranzitia tarii, ca democratie moderna, catre secolul XXI.
Renastere si reînnoire
A spune ca multe s-au schimbat în ultimii 35 de ani este o subestimare grozava. Deceniile de la caderea comunismului au fost martorii unui declin al firmelor de stat si aparitia de noi crame de familie, atât artizanale, cât si pe scara larga.
În special ultimii 15 ani au fost cu adevarat revolutionari. Partile interesate cheie au investit mult capital si expertiza în echipamente îmbunatatite pentru pivnita si vita de vie, care s-au tradus în productia de vinuri de calitate, bazate pe terroir, în numeroasele regiuni si terroir-uri ale tarii.
Mai mult, apartenenta la UE (România a aderat în 2007) a contribuit la finantarea unei scheme majore de replantare, înlocuind hibrizii cu soiuri de struguri atât internationale, cât si autohtone. Aceasta investitie, sustinuta de expertiza tehnica internationala, a ridicat standardele la nivel general.
Astazi, sunt plantate aproximativ 180.000 de hectare, dintre care 34.000 se califica pentru statutul de DOC. Astfel, o veche cultura a vinificatiei a iesit, asemenea unui Phoenix, din cenusa si s-a transformat într-un producator în curs de dezvoltare.
România este al saselea producator de vin din Europa, cu aproximativ 500 de crame producând 4,6 milioane de hectolitri în 2022. Întrebarea este ce se întâmpla mai departe?
Oferta unica si diversificata
Vinurile facute manual, într-un singur loc, cu interventie redusa sunt viitorul prosperitatii românesti, produse în opt regiuni diverse din tara. Exista, de asemenea, o bogatie de struguri autohtoni din care puteti alege, printre care Feteasca Regala, Feteasca Alba, Feteasca Neagra, Negru de Dragasani si Zghihara de Husi.
Între timp, varietatea de terroirs si mezoclimate, producând o gama la fel de diversa de vinuri, este uluitoare. Dar la fel de importanta este revolutia culturala care are loc pe principalele piete de vin, cum ar fi Marea Britanie si SUA.
Consumatorii de astazi, obositi de aceleasi soiuri de struguri omniprezente, cauta din ce în ce mai mult experiente, arome si povesti noi – vor sa fie mutati din zonele lor de confort. Cu o mostenire a vitei de vie la fel de variata la nivel regional precum toate celelalte active ale sale, România se afla într-o pozitie unica pentru a raspunde acestei cereri în crestere.