Publicitate

Republica Moldova îsi va modifica abrevierea internationala de trei litere pentru aeroportul din Chisinau, a anuntat miercuri ministrul Andrei Spînu, scrie Reuters, care considera ca acest demers este o noua încercare de a se distanta de mostenirea sovietica si de dependenta de limba rusa a fostei republici din componenta URSS.
Ministrul infrastructurii si dezvoltarii teritoriale, Andrei Spînu, a declarat ca, începând cu 18 ianuarie, aeroportul din Chisinau va folosi abrevierea RMO – însemnând Republica Moldova – în locul denumirii din epoca sovietica KIV. Vechea abreviere era folosita ca o aproximare a denumirii capitalei moldovene în limba rusa (Kisinev), care a fost înlocuita în era post-sovietica de Chisinau, denumirea în limba româna.

„Schimbarea unei abrevieri este o procedura destul de îndelungata si dureaza de aproape un an”, a declarat Spînu pentru ProTV Chisinau. „Scopul principal este sa eliminam denumirea ruseasca de KIV si sa scapam de mostenirea a ceea ce a însemnat numele Kisinev”, a spus Spînu. Limba româna este singura limba de stat în Republica Moldova, dar limba rusa este înca folosita pe scara larga.

Spînu a declarat ca încercarile de a gasi alte abrevieri care sa reflecte numele post-sovietic al capitalei s-au lovit de dificultati, deoarece acestea erau deja folosite pe internet. „Cred ca ne vom obisnui rapid cu noua abreviere care semnifica numele tarii noastre”, a declarat el pentru ProTV Chisinau.

Presedinta proeuropeana Maia Sandu a denuntat invazia Rusiei în Ucraina si a indicat Moscova drept principala amenintare la adresa securitatii tarii sale. Luna aceasta, Uniunea Europeana a acceptat sa înceapa negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât si cu Republica Moldova. Moscova a acuzat-o pe Sandu si pe alti oficiali moldoveni ca sunt rusofobi.

Citește toată știrea

Republica Moldova îşi modifică abrevierea din epoca sovietică pentru aeroportul din Chişinău
Publicitate