Romancierul francez Michel Houellebecq va publica pe 24 mai o carte despre problemele sale cu un cineast olandez care l-a angajat ca actor pentru un film pornografic, au anuntat miercuri reprezentantii editurii Flammarion, informeaza AFP.
Cartea de 112 pagini se va intitula „Quelques mois dans ma vie, octobre 2022-mars 2023” („Câteva luni din viata mea, octombrie 2022-martie 2023”), a transmis prestigioasa editura franceza. „Pentru prima data în viata mea m-am simtit tratat, absolut, ca un obiect dintr-un documentar despre animale; îmi este greu sa uit acel moment”, a explicat Michel Houellebecq într-un text publicat pe coperta-spate a cartii.
În noiembrie 2022, autorul romanului „La Carte et le Territoire” (premiul Goncourt 2010) a semnat un contract cu un regizor, Stefan Ruitenbeek, în vederea realizarii unui film pornografic.
Doua versiuni contrare circula în prezent despre felul în care s-au desfasurat filmarile, la Paris si la Amsterdam, în decembrie 2022. Potrivit regizorului Stefan Ruitenbeek, filmarile s-au derulat foarte bine si ar trebui sa duca la realizarea unui film bun. În schimb, Michel Houellebecq îl acuza pe regizor de înselaciune, întrucât el nu voia sa fie recunoscut.
Scriitorul francez a relatat deja versiunea sa asupra faptelor într-o scrisoare deschisa adresata lui Stefan Ruitenbeek si publicata pe site-ul sau, în documente transmise instantelor franceze si olandeze, prin care încerca sa obtina o interdictie privind realizarea acelui film, precum si în articole publicate în diverse titluri de presa din Europa, precum Corriere della Sera si El Pais.
Tribunalul Judiciar din Paris, care si-a declinat competenta, si judecatorul delegat de la Tribunalul din Amsterdam, care a considerat ca acel contract era legal si a fost respectat, au respins cererea prin care Michel Houellebecq solicita interzicerea filmului.
Un trailer al filmului, intitulat „Kirac 27″ (dupa numele colectivului artistic olandez Kirac, aflat la originea proiectului), a fost publicat pe internet în luna martie, însa a fost retras ulterior din spatiul online. Michel Houellebecq este unul dintre autorii de limba franceza cu cele mai multe volume traduse si vândute în strainatate.
El este un romancier foarte influent, renumit pentru calitatea observatiilor sale despre problemele cauzate de individualismul din societatile occidentale. În vârsta de 67 de ani, el a cultivat adeseori imaginea de ”copil teribil” al literaturii franceze, atât prin continutul subversiv al romanelor sale, cât si prin unele dintre declaratiile lui publice, considerate ”islamofobe” si ”incorecte politic”.
Printre romanele care au contribuit la succesul lui Michel Houellebecq se numara volume precum „Extension du domaine de la lutte” (1994), „Les Particules élémentaires” (1998), „Platforme” (2001), „La Possibilité d’une Île” (2005), „La Carte et le Territoire” (2010), „Soumission” (2015), „Seretonine” (2019) si „Anéantir” (2022).
Premiat în Franta cu numeroase distinctii literare, inclusiv cu prestigiosul premiu Goncourt, si recompensat cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare de presedintele Emmanuel Macron, Michel Houellebecq este primul romancier francez laureat al Premiului de Stat al Austriei pentru literatura europeana dupa Patrick Modiano, care a câstigat aceasta recompensa în 2012.
SURSA: Agerpres
