Premierul bulgar Nikolai Denkov a demisionat marti, deschizând calea pentru ca partenerul sau de coalitie, partidul de centru-dreapta GERB, sa conduca guvernul, asa cum se convenise în urma alegerilor de anul trecut, dar cu toate acestea, au existat unele controverse si neclaritati cu privire la ce se va întâmpla în continuare, relateaza presa bulgara.
GERB si blocul pro-occidental condus de formatiunea „Continuam schimbarea”, pe care îl reprezinta Denkov, au semnat anul trecut un acord conform caruia fostul comisar european Maria Gabriel, care în guvernul Denkov a fost ministru de externe, urmeaza sa preia functia acestuia de premier dupa noua luni.
Demisia lui Denkov, marti, a luat însa prin surprindere. Potrivit acordului pentru „rotativa”, demisia trebuia sa întrevina între 6 si 9 martie. „Nu este vorba de un joc politic, ci de respectarea cuvântului dat, o expresie a continuitatii, a fair-play-ului politic si a respectului pentru cetateni”, a declarat ulterior Denkov într-un comunicat. „Acum îmi onorez angajamentul pe care ni l-am asumat prin declaratia comuna din 6 iunie 2023”, a precizat premierul demisionar.
Demisia a fost transmisa parlamentului, care s-a grabit sa organizeze un vot pentru miercuri, dar nu era clar când va depune Gabriel juramântul. Site-ul de stiri Sofia Globe a avertizat chiar ca, în ciuda acordului, coalitia s-ar putea destrama din cauza disputelor dintre parteneri cu privire la modul în care sa se procedeze dupa demisia lui Denkov.
GERB insista ca Gabriel sa îsi pastreze si pozitia de ministru de externe cât timp este prim-ministru si sugereaza o rotatie la fiecare 15 luni în loc de noua luni. Ambele chestiuni sunt înca în curs de negociere cu formatiunea lui Denkov. Cele doua partide sunt asteptate sa anunte pâna vineri daca au ajuns la un acord, potrivit site-ului.
La alegerile din aprilie anul trecut, GERB s-a clasat pe primul loc, obtinând 69 de locuri în parlamentul de 240 de locuri. Blocul condus de „Continuam schimbarea” a obtinut 64 de locuri.
PARLAMENTUL A APROBAT DEMISIA
În cele din urma, Adunarea Nationala a Bulgariei a votat miercuri acceptarea demisiei guvernului lui Nikolai Denkov, care a intrat în functie cu noua luni în urma. În Parlamentul cu 240 de locuri, votul a fost de 216 voturi pentru, niciunul împotriva si nicio abtinere.
Guvernul Denkov va ramâne în functie pâna la alegerea unui nou guvern sau pâna la esecul procesului constitutional, numirea unui guvern interimar si organizarea de noi alegeri parlamentare.
Adresându-se Parlamentului la începutul sedintei din 6 martie, Denkov a declarat ca si-a depus demisia în conformitate cu angajamentul luat în iunie 2023. El a cerut ca negocierile privind un nou guvern sa înceapa imediat dupa ce demisia a fost aprobata. Dupa ce s-a adresat Parlamentului, Denkov a plecat pentru a participa la o sedinta ordinara programata a cabinetului.
În Parlament, dezbaterea de mai bine de doua ore înaintea votului privind demisia, a fost marcata de dueluri previzibile între grupurile care au sustinut guvernul si partidele minoritare din opozitie cu privire la bilantul guvernului Denkov.
NEÎNTELEGERI ÎNTRE PARTENERI
Aflat la Bucuresti la reuniunea PPE, liderul GERB, Boiko Borissov, a precizat ca negocierile dintre partenerii de coalitie se vor desfasura în weekend, cu scopul de a realiza o tranzitie fara probleme si a exclus posibilitatea unor alegeri anticipate.
El si-a exprimat însa dezamagirea fata de ceea ce a spus ca a fost o abordare pripita a partenerilor de guvernare. „Denkov a venit, si-a dat demisia si a plecat”, a comentat el, potrivit Novinite.com.
Borissov a criticat ceea ce a considerat a fi o miscare „aroganta” din partea partenerilor de coalitie, subliniind decizia acestora de a anunta demisia lui Denkov fara o consultare prealabila.
Abordând potentialele schimbari în cadrul cabinetului, Borissov a lasat sa se înteleaga ca sunt necesare revizuiri semnificative, inclusiv înlocuirea anumitor ministri. El a subliniat pozitia sa în aceasta privinta, declarând: „Fara schimbari cardinale nu voi mai sustine (abordarea actuala)”. Cu toate acestea, el a sugerat ca suspecteaza ca partenerii de coalitie ar vrea sa provoace un vot anticipat pe care sa-l comaseze cu alegerile europene.
