Moscova a pierdut, de la începutul Razboiului rus în Ucraina, la 24 februarie, ”60- din stocul total de tancuri de lupta si 70- din stocul de rachete adaptate unor tinte terestre”, estima seful Statului Major al Uniunii Europene (EMUE/EUMS), amiralul Hervé Bléjean, într-o reuniune, la 16 noiembrie, cu usile închise, a Comisiei Apararii din cadrul Adunarii Nationale franceze. a carei retranscriere a fost facuta publica miercuri, relateaza Le Figaro.
De asemenea, ”40- dintre vehiculele de transport (rusesti) de trupe si 20- din artileria rusa” au fost scoase din uz, potrivit acestor transcrieri.
Statul Major al Uniunii Europene – o agentie însarcinata cu alertarea, evaluarea si planificarea strategica – evalueaza pierderile ruse la ”cel putin 60.000 de combatanti rusi ucisi si la de trei ori mai multi raniti – adica aproximativ 250.000 de combatanti rusi sunt scosi din serviciu în prezent”.
Pierderile ucrainene sunt „în mod paradoxal” mai greu de înregistrat si ”sunt mai putin importante ca cele ale rusilor, dar sunt cu toate acestea considerabile”.
La Kiev, ”obiectivul pe termen scurt al ucrainenilor este sa puna pe picioare trei noi corpuri de armata pâna în martie 2023, cu un volum estimat de 75.000 de oameni”, cu scopul de a ”prelua intiativa operatiunilor în primavara”.
”Acest obiectiv foarte ambitios corespunde practic volumului fortei operationale terestre a Fortelor Terestre franceze”, estimeaza seful Statului Major al Uniunii Europene.
În vederea acoperirii acestor pierderi, Moscova a decretat, la sfârsitul lui septembrie, o ”moibilizare partiala” a 300.000 de rezervisti.
Însa aceasta, a recunoscut Kremlinul, a fost marcata de ”numeroase disfunctionalitati”.
”În loc de combatanti, ei vor fi folositi la multiplicarea liniilor apararii pe teritoriile ocupate ilegal”, estimeaza Hervé Bléjean.
Amiralul a revenit atunci asupra impactului sanctiunilor asupra economiei ruse, afectata de ”o lipsa de materie prima si componente electronice pentru a se dota cu noi materiale”.
”Din acest motiv, militarii rusi iau televizoare, masini de spalat, etc. în timpul retragerii lor. Obiectivul nu este atât sa-si amenajeze locuintele, cât sa furnizeze materiale industriei ruse. Însa nu este suficient pentru a-i reda puterea”, preconizeaza el.
Seful Statului Major al Uniunii Europene preconizeaza ca ”ofensiva din primavara” va avea ”ca obiectiv sa continue înaintarea începuta în septembrie” în Harkov si Herson.
Kievul, ”purtat de impulsul sau”, ”vrea sa câstige razboiul, sa recucereasca Crimeea si oblasturile Lugansk si Donetk”, afirma el.
”Mai putin în cazul unei surprize în domeniul negocierilor, o ofensiva sângeroasa va avea loc în primavara”, estimeaza seful Statului Major al Uniunii Europene.
