Publicitate

Cumparatorii rusi se orienteaza catre produse alimentare mai ieftine, din cauza scaderii veniturilor, a anuntat luni principalul retailer alimentar din tara, X5 Group, în conditiile în care inflatia ridicata afecteaza puterea de cumparare a rusilor, scrie Reuters.
Desi o rubla mai puternica si o scadere a cererii de consum au ajutat Rusia sa tina în frâu inflatia, care a urcat la maximele ultimilor 20 de ani în termeni anuali dupa ce Moscova a invadat Ucraina, preturile de consum sunt înca ridicate.

Serviciul federal de statistica Rosstat a anuntat saptamâna trecuta ca preturile de consum au crescut cu 11,60- pâna acum în acest an.

Dar inflatia alimentelor în al doilea trimestru din 2022 a fost de 19,5-, a spus retailerul X5 Group, în crestere de la 13,5- în primul trimestru.

Factorii deflationisti, inclusiv consolidarea rublei si cresterea ofertei de fructe, legume, oua si zahar, încetinesc totusi aceasta rata de crestere, a spus retailerul.

Inflatia ridicata este de ani de zile principala preocupare a rusilor, deoarece afecteaza nivelul de trai, lucru care anul acesta va fi agravat de criza economica declansata de sanctiunile occidentale fara precedent împotriva Rusiei.

Este de asteptat ca Banca Centrala a Federatiei Ruse sa reduca rata cheie de la 9,5- la sedinta consiliului de administratie din 22 iulie, dupa ce Rusia a înregistrat o scadere a preturilor de consum în iunie.

Datele sunt în contradictie cu mesajul lui Vladimir Putin, care spunea luna trecuta  ca urmeaza o perioada de aur pentru economia Rusiei si ca sanctiunile economice pe care le-au impus tarile occidentale împotriva Rusiei nu au avut succes.

De asemnea, Institutul pentru Studiul Razboiului observa la începutul lunii iulie ca regimul de la Kremlin creeaza conditiile pentru mobilizarea economiei rusesti în vederea pregatirii unui razboi prelungit în Ucraina.

Duma de Stat a Rusiei a adoptat în a treia si ultima lectura o lege introdusa de cabinetul de ministri la 30 iunie, care va permite guvernului rus sa supravegheze si sa reglementeze relatiile de munca în întreprinderile rusesti (atât de stat, cât si private).

Aceasta lege a mobilizarii economiei permite oficialilor guvernamentali sa recheme lucratorii din concediile personale, sa reprogrameze timpul liber fara consimtamântul angajatilor si sa le ceara lucratorilor sa munceasca în weekenduri, în zilele de sarbatoare si noaptea.

Aceste masuri permit Kremlinului sa preia un control mult mai direct asupra majoritatii aspectelor economiei rusesti, inclusiv suspendarea drepturilor si protectiilor pe care unii lucratori le-ar avea în mod normal, sustin expertii ISW.

 

Citește toată știrea

Rușii încep să cumpere produse alimentare mai ieftine din cauza inflației
Publicitate