Senatul Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi a validat propunerea Consiliului de Administratie cu privire la începerea noului an universitar: activitatile didactice în ciclul de licenta se vor desfasura integral fata în fata, la masterat si doctorat fiind posibil ca o parte dintre activitati sa fie si online.
Agentia Româna pentru Asigurarea Calitatii în Învatamântul Superior (ARACIS) a actualizat criteriile de acreditare pentru domeniile de studiu de la toate universitatile din tara, permitând, într-un anumit procent, ca activitatile sa se desfasoare si în mediul online, conform normelor interne aprobate de Senatele institutiilor de învatamânt superior. La TUIASI, pe lânga decizia de a continua integral, fata în fata, la ciclul de licenta, Senatul a aprobat desfasurarea unor activitati online la masterat si la doctorat, în functie de necesitati. În mod concret, la masterat, activitatile de predare se vor desfasura fata în fata, cu prezenta studentilor si a cadrelor didactice în universitate, în proportie de minimum 40-, în timp ce peste 65- dintre activitatile aplicative si de cercetare vor fi efectuate în acelasi format. La doctorat, procentele sunt de 35-, respectiv 65-.
„Coroborând standardele ARACIS cu specificul universitatii noastre, care este tehnica, am propus Senatului ca activitatile didactice incluse în ciclul de licenta sa se desfasoare integral în sistem fata în fata. Pentru ciclurile de masterat si de doctorat vor putea exista activitati online, în limitele stabilite de ARACIS”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval, rectorul TUIASI.
În mod concret, acesta a explicat ca vor fi si unele exceptii: profesorii din strainatate sau din tara vor putea tine cursuri online pentru diferite grupuri de studenti, în cadrul activitatii didactice. Sau cadrele didactice care sunt în concediu medical, nu se pot deplasa la universitate, dar vor si pot sa îsi sustina cursurile online, vor avea aceasta oportunitate. Însa la nivel de licenta cursurile se vor desfasura, de principiu, fata în fata, respectând normele de protectie sanitara si recomandarile Ministerului Sanatatii pentru prevenirea raspândirii bolilor infectocontagioase.
„În toate situatiile, vom «exploata» ceea ce a adus «bun» sistemul online, în sensul ca vom putea invita profesori de la alte universitati sa tina prelegeri, fara sa fie prezenti fizic în universitatea noastra; colegii care sunt plecati oficial în mobilitati interne sau internationale vor putea sa îsi desfasoare activitatile didactice online si, de asemenea, colegii care sunt în concediu medical, daca afectiunea respectiva le permite si ei doresc continuarea acestor activitati pe perioada concediului. Însa toate aceste cazuri vor fi propuse de conducerile facultatilor spre aprobare de catre conducerea universitatii, cu respectarea stricta a ponderilor maxime specifice de activitati online conform normativelor ARACIS”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval.
Indiferent de ciclul de studiu, activitatile de laborator care includ utilizarea de echipamente experimentale se va realiza doar fata în fata, în timp ce profesorii pot oferi consultante în sistem online. Conform metodologiei aprobate de Senatul TUIASI, activitatile de evaluare continua, pe parcursul anului, dar si cele de tip examen scris se vor realiza exclusiv fata în fata.
