Vorbe de claca la ceas de adio: ramâi pe loc acolo unde esti. Obiect cu existenta efemera în patrimoniul sportului românesc.
Trec zilele în goana si este din ce în ce mai clar ca aventura în tenis a fenomenului Simona Halep, subiect si obiect de discutie, s-a încheiat. Nu vom mai avea motiv sa tremuram în fata televizoarelor, sau chiar în fata telefonului setat pe „flash score”, la tribulatiile micutei mari jucatoare. „Revenons a nos moutons”, vorba românului de pe cheiurile Senei. De acum tenisul românesc înseamna doar baietanii care s-au umplut de rusine în fata „Taipeiului Chinezesc” (cum calchiaza anglofilii numele Taiwanului), înseamna Sorana Cîrstea, o sportiva si ea la final de cariera risipita, câteva fete de nadejde si câteva tinere sperante, care ar fi fericite sa atinga macar o câtime din traseul Simonei Halep. De care nu trebuie sa ne fie, în niciun caz, rusine. Înaintea capitolului Mouratoglou din viata ei, putem baga mâna în foc ca a fost cinstita. Asa ca titlurile sale dinainte nu pot fi puse în discutie, fie doar si pentru faptul ca ea a facut numeroase controale antidoping.
O amintire din 2014; la 23 de ani, Simona, la prima ei finala anuala WTA, a zdrobit-o în grupa pe legendara Serena Williams, cu un halucinant 6-0, 6-2. Înaintea ultimei runde, Simona era calificata, Serena nu! Ba chiar prea curata americana putea parasi turneul, daca Simona pierdea în fata Jelenei Jankovic. N-a pierdut si asta a costat-o turneul. Serena a ajuns în finala si s-a revansat aproape simetric: 6-3, 6-0. Multi chibiti setati pe fotbal au condamnat-o. A condamnat-o si Jelena si asta s-a vazut în ultimele zile, la necazul Simonei. Serena a pretuit-o, dar numai pâna la un punct. Amintirea asta de acum noua ani se arata a fi o garantie pentru curatenia morala a Simonei. „Sigur, viata e lunga si omul se mai schimba”, sustin adversarii. Nu stim daca au dreptate.
Cât s-a schimbat Simona din 2014 pâna în 2022? Destul de mult, daca vorbim de cariera ei exceptionala (minus finalul – pentru hateri), trecerea printr-o casatorie frugala si sumele exorbitante pe care le-a încasat din tenis. Aproape deloc, daca ne raportam la capitolul Mouratoglou: un manager si antrenor de top, dar o fire absconsa si suspecta. Ceea ce se întâmpla la faimoasa academie franceza este învaluit în mister, iar pretentia patronului ca sportivul sa nu aiba colaboratori decât din curtea sa este suspecta. Iar Simona a ramas acelasi bibelou de portelan de la 17 ani. Nu numai ca si-a flituit cei mai credinciosi colaboratori, dar si-a declarat public admiratia pâna la extaz pentru Mouratoglou (oare de ce s-a rupt lantul dintre sus-numitul si speranta daneza Holger Rune?). În tona de materiale ale procesului intentat Simonei, apar numele nutritionistei si al directorului cu pregatirea fizica din Academie. În mod normal, lui Monsieur Patrick ar trebui sa-i tremure ceva. Doar zicem: „în mod normal”, nu dam cu parul!
Ce face acum Simona? A ales lupta, actiune la TAS, proces cu „Quantum Nutrition”, furnizorul de suplimente cu roxadustat. Cale cu sanse minuscule de reusita. Toata lumea o critica fiindca în antidoping exista, de la Lance încoace, toleranta zero, cu binecunoscuta axioma: „sportivul este direct raspunzator de ceea ce i se gaseste în organism”. Toata lumea stie ca sigura sansa de a reintra în circuit prin reducere de pedeapsa este pelerinajul la Canossa, sau mai pe româneste: „turnarea de cenusa-n cap”. Mai exact delatiunea celor care au servit-o cu fructul oprit, colaborarea cu organismele antidoping, inclusiv un program strict de dezintoxicare. Simona, mai mult din pacate, decât din fericire, nu accepta decât drumul drept: fara delatiune, fara jelanie.
Din acest motiv, nu este greu de crezut ca frumoasa cariera a Simonei s-a sfârsit. Putem s-o iubim pentru marile ei victorii pe care nu i le poate lua nimeni (repetam!), putem s-o detestam pentru finalul rusinos. Simona, bibelou de portelan, ramâne pe loc acolo unde este: un „obiect” cu existenta efemera, în patrimoniul sportului românesc. Cum a spus la fel de efemerul Gica Hagi, aflat în acelasi loc…