Publicitate

Ieri, 15 august, sute de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Hadâmbu pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Această sărbătoare, marcată de slujbe religioase și rugăciuni, este una dintre cele mai importante din calendarul creștin-ortodox, iar Mănăstirea Hadâmbu a reunit oameni din întreaga țară, întrucât pelerinii găsesc nu doar liniște, ci și sprijin în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Articolul „Simt prezența Ei. Acum aș putea să zbor”. Reportaj la hram – În spatele icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu apare prima dată în Ziarul de Iaşi – liderul presei ieşene.

Citește toată știrea

„Simt prezența Ei. Acum aș putea să zbor”. Reportaj la hram – În spatele icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu
Publicitate