Publicitate

Soldati ucraineni au sosit duminica la o baza militara americana din Oklahoma (zona de centru-sud a Statelor Unite) pentru a se antrena în utilizarea sistemului de aparare antiaeriana Patriot, pe care Washingtonul îl va furniza Kievului, relateaza AFP.
„Soldati ai armatei ucrainene au sosit aici” la baza militara Fort Still „pentru a începe antrenamentul de aparare antiaeriana”, a declarat pentru Fox News Curtis King, comandantul scolii de artilerie de la baza militara. „Acest antrenament se va concentra pe operarea si întretinerea sistemului antiaerian Patriot”, a adaugat el.

Trimiterea de catre Statele Unite a celui mai sofisticat sistem antiaerian al sau în Ucraina este fara precedent de la începutul razboiului. Kiev-ul a cerut de mult acest sistem pentru a face fata atacurilor aeriene din Rusia.

Numarul mortilor în urma unui atac rus comis sâmbata la Dnipro (centru-estul Ucrainei) asupra unui bloc de apartamente a crescut luni la 40, fiind cele mai multe victime înregistrate într-un bombardament de la începutul razboiului.

La antrenament care începe în Oklahoma urmeaza sa participe „între 90 si 100 de soldati ucraineni”, a indicat Ministerul american al Apararii pe 10 ianuarie.

„Odata aflat pe teren, Patriot… va contribui la apararea aeriana ucraineana si va oferi poporului ucrainean un mijloc suplimentar de aparare împotriva actualelor atacuri aeriene rusesti”, a adaugat purtatorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

SURSA: Agerpres

Citește toată știrea

Soldaţi ucraineni încep în SUA pregătirea pentru sistemul antiaerian Patriot
Publicitate