Ministerul de Externe de la Chisinau a condamnat luni uciderea prizonierului neînarmat, lasat sa fumeze o ultima tigara înainte de a fi executat, afirmând ca el este cetatean moldovean, dupa ce responsabili ai serviciilor de informatii ucrainene au confirmat ca prizonierul era Alexandr Matievschi, relateaza media de peste Prut.
Presa ucraineana, citând surse militare, a scris ca soldatul care a fost împuscat de invadatorii rusi dupa ce a strigat sloganul „Slava Ucrainei” s-a dovedit a fi Alexandr Matievski, un barbat originar din Chisinau, cu dubla cetatenie, moldo-ucraineana, care s-a mutat în 2008 împreuna cu familia în Ucraina.
Presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a acordat duminica titlul de „Erou al Ucrainei”, cea mai înalta distinctie a statului. Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Matievschi, lunetist în Batalionul 163 al Brigazii a 119-a din cadrul Fortele de aparare teritoriala din regiunea Cernigov, a fost ucis la 30 decembrie 2022.
O înregistrare de 12 secunde cu executarea sa a aparut abia în primele zile ale lunii martie pe retelele de social media, provocând o vie emotie în Ucraina si în afara tarii. Initial, Fortele de infanterie ucrainene anuntasera ca defunctul ar fi militarul Timofei Mihailovici Sadura din cadrul Brigazii a 30-a mecanizate, care a participat la luptele din apropiere de Bahmut (est) si era considerat disparut din 3 februarie.
Imaginea arata un barbat neînarmat în uniforma ucraineana, cu însemnele steagului ucrainean pe brat, stând într-o groapa, în picioare, si fumând o tigara într-o zona împadurita.
Barbatul exclama ‘Slava Ukraini!’ (‘Glorie Ucrainei’) cu o privire calma, dupa aceea fiind ciuruit de gloantele trase de un singur tragator sau de mai multi, care nu se vad în imagine. El se prabuseste la pamânt, în timp ce gloantele par sa-i loveasca corpul. Se aude o voce, care spune: ‘Mori, javra!’ în limba rusa, potrivit media internationale.
Dupa confirmarea identitatii prizonierului din respectiva înregistrare video, MAE de la Chisinau a condamnat uciderea cetateanului moldovean, fapta care – potrivit acestuia – poate fi calificata drept crima de razboi si încalcare flagranta a dreptului international umanitar, noteaza Deschide.md.
De altfel, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba i-a cerut deja procurorului Curtii Penale Internationale (CPI), Karim Khan, sa investigheze presupusa executie a prizonierului neînarmat de catre soldati rusi.
SURSA: Agerpres
