Semnele de solidaritate ale iesenilor fata de ucraineni nu au întârziat. La câteva ore de la atacurile Federatiei Ruse asupra mai multor tinte din Ucraina, pe retelele de socializare au început sa apara anunturi prin care iesenii îsi pun la dispozitie locuintele, în eventualitatea în care refugiati ucraineni ar avea nevoie de adapost.
Printre ei se numara si fostul jurnalist Sorin Simon care, într-o postare pe Facebook, a scris: “Prieteni, am o casa de vacanta în apropiere de Iasi, daca aveti rude, apropiati, cunoscuti care se refugiaza din Ucraina si nu au unde sa stea, dati-le de stire. E loc pentru doua familii”. Exemplul i-a fost urmat imediat de Alexandru Laurentiu Cohal, de la Institutul de Filologie Româna Iasi, care a anuntat ca, la rândul lui, poate gazdui doua persoane. Iar la Uricani, Stefanita Costin anunta la rândul sau, într-un comentariu, ca poate primi 10 persoane care se refugiaza din Ucraina.
Citeste si: Principalele adaposturi antiaeriene din Iasi: în ce stare sunt si cum pot fi folosite
Zeci de persoane au distribuit imediat postarea. “Acum se va cunoaste omenia din noi”, “Frumos gest de omenie. Respect”, apreciaza unii dintre cei care au distribuit postarea initiala, disponibilitatea lui Sorin si a celorlalti de a-i ajuta pe ucrainenii care ar putea sosi în Iasi si au nevoie de locuinta.
Citeste si: VIDEO/FOTO Informatii la moment despre razboiul din Ucraina
Citeste si: FOTO Am fost aseara la Vama Siret. Ucrainienii care intra la noi tintesc tarile din Vest
Citeste si: Ce spun istoricii ieseni despre declaratiile lui Putin referitoare la motivele invaziei
