Publicitate

Peste 83- dintre români cred ca în urmatoarele decenii România trebuie sa urmeze directia Vest (UE, SUA, NATO) din punct de vedere al aliantelor politice si militare, releva un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, la comanda STRATEGIC Thinking Group.
Conform cercetarii realizate în perioada 23 mai – 14 iunie, în opinia a 83,5- dintre cei chestionati, tara noastra trebuie sa se îndrepte spre Vest, adica UE, SUA, NATO, din punct de vedere al aliantelor politice si militare, în timp ce 8- considera ca România ar trebui sa se îndrepte catre Est, adica Rusia, China.

Aproape doua treimi (65,8-) dintre subiectii sondajului cred ca NATO va ramâne principala garantie de securitate a României pe termen lung, în timp ce 29- au o parere contrarie.

Potrivit analizei socio-demografice, tinerii pâna în 30 de ani si persoanele cu venituri foarte ridicate au indicat în procente mai ridicate decât restul populatiei ca NATO va ramâne principala garantie de securitate a României.

În opinia a 70,9- dintre români, în viitor Armata tarii ar trebui sa se mareasca, în timp ce 23,2- sunt de parerea ca ar trebui sa ramâna la fel ca acum, iar 3,5- considera ca aceasta ar trebui sa se micsoreze.

Sunt de parere ca Armata Româna ar trebui sa se mareasca mai ales locuitorii din regiunea Sud-Est si persoanele cu venituri foarte scazute. Persoanele cu studii superioare si locuitorii din regiunea Centru împartasesc în proportii semnificativ mai ridicate decât restul populatiei parerea ca Armata Româna ar trebui sa ramâna la fel ca acum, mentioneaza realizatorii studiului.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.500 de respondenti, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat si având drept parteneri academici Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Bucuresti, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea de Vest din Timisoara si Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa din Iasi.

Datele sondajului „Agenda România 2050. O conversatie despre viitorul României – Editia I” au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), iar eroarea maxima admisa a datelor este de ą 2,53-, la un grad de încredere de 95-.

Presedintele Strategic Thinking Group, Remus Ioan Stefureac, a declarat ca „Proiectul Agenda România 2050” îsi propune demararea unei conversatii nationale despre politici publice esentiale pe termen lung având ca punct de plecare opiniile românilor culese printr-o serie de sondaje de opinie nationale.

„Pornind de la ceea ce cred românii, dorim sa încurajam o conversatie ampla a expertilor (din mediul academic, din sectorul public si privat) pe fiecare dintre temele proiectului. Proiectul îsi propune realizarea mai multor studii sociologice pe sase zone majore de interes pentru viitorul României, fiecare împartita în teme specifice: societatea viitorului, infrastructura viitorului, mediul si resursele viitorului, economia si afacerile viitorului, tehnologiile si meseriile viitorului si locul României în lumea viitorului”, a precizat el.

„Lumea de astazi a iesit din paradigma blocurilor geopolitice stabile ale secolului XX si s-a schimbat semnificativ prin fragmentarea intereselor si multiplicarea relatiilor internationale bilaterale, prin cresterea disparitatilor economice si sociale, dar si prin avansul tehnologic rapid si interdependentele circuitelor globale logistice. În contextul unei perioade dominate de riscurile de securitate globale generate de interventia militara nelegitima a Federatiei Ruse în Ucraina, dar si dupa cei doi ani de restrictii pandemice si intrarea într-o criza energetica generalizata, românii, ca si ceilalti europeni, resimt acut nevoia de siguranta, în raport cu care institutiile publice sunt chemate sa ofere mai multe mecanisme de stabilitate si securitate”, a precizat rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, Marilen Pirtea. AGERPRES

Citește toată știrea

Sondaj INSCOP: 83% dintre români vor ca ţara să se alieze cu Occidentul
Publicitate