Dupa o jumatate de an de dezbateri, justitia s-a hotarât: sotul mezzosopranei Maria Maxim nu va fi judecat pentru omor, ci doar pentru lasarea fara ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Acelasi rezultat, moartea solistei va fi cântarit astfel cu o masura mult mai mica.
Daca omorul a carui victima este un membru al familiei agresorului se pedepseste cu pâna la 25 de ani de închisoare, lasarea fara ajutor poate atrage o condamnare de cel mult un an de detentie sau chiar o simpla amenda penala.
Mezzosoprana Maria Maxim Nicoara, solista a Operei Nationale iesene, a suferit în luna mai 2020 multiple leziuni cerebrale, toracice si vertebrale dupa ce a cazut pe scarile vilei sale din Aroneanu. Evenimentul a fost anuntat la 112 abia la 8 ore dupa producerea sa. Solista a fost internata în coma, la spitalul de Neurochirurgie, iar apoi la cel de Recuperare.
Dupa mai multe luni de internare, a fost externata, la cererea familiei. A decedat în decembrie 2020, fara sa-si fi recapatat cunostinta. Pianistul Codrin Nicoara, a afirmat ca sotia sa ar fi suferit un accident casnic, cazând pe scari dupa ce bause.
Ipoteza a fost contestata de sora si rudele apropiate ale solistei, acestea sustinând ipoteza unui omor, sotul fiind cel care o împinsese pe scari.
Dosarul întocmit de procurorii Parchetului de pe lânga Tribunal a urmat un parcurs sinuos. Initial, anchetatorii au luat în calcul varianta omorului.
Probele strânse nu au fost însa suficiente pentru a sustine aceasta încadrare, în rechizitoriul trimis în instanta în aprilie 2021 Nicoara fiind acuzat doar de faptul ca nu-si ajutase sotia pe parcursul noptii, asteptând pâna dimineata pentru a apela la ajutorul medicilor.
Sora mezzosopranei, care o îngrijise pe aceasta în ultimele luni de viata, a contestat aceasta încadrare, sustinând în continuare varianta omorului. În septembrie anul trecut, magistratii Judecatoriei au fost de acord, dispunând restituirea dosarului la procurori, pentru aprofundarea cercetarilor prin luarea din nou în calcul a posibilitatii omorului.
Decizia Judecatoriei a fost contestata atât de procurori, cât si de Codrin Nicoara, acuzatorii si acuzatul ajungând astfel de aceeasi parte a baricadei. Cazul a ajuns pe masa judecatorilor Tribunalului, care si-au declinat competenta în octombrie anul trecut în favoarea Curtii de Apel.
Dupa mai multe amânari, aceasta instanta s-a pronuntat vineri. Încheierea emisa de Judecatorie a fost desfiintata, dispunându-se continuarea judecatii, dar sub acuzatia initiala, de lasare fara ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Decizia Curtii de Apel este definitiva, nemaiexistând cai de atac.
