Multi specialisti definesc designul cottage drept unul de poveste, un stil care poate transforma orice locuinta într-un spatiu îmbietor si plin de farmec. Asta poate si datorita faptului ca aceasta tema îmbina clasicul cu patriarhalul, fiind ideal în special pentru o casa în care se doreste cu tot dinadinsul pastrarea unui aer traditional si rustic.
Stilul cottage este unul vesel, placut, functional, usor de întretinut si prietenos, în care accentul cade, înainte de toate, pe simplitate, armonie, spiritul propriu traditiilor, dar si un strop de nostalgie si romantism. Stilul de design cottage este sinonimul perfect al vietii confortabile, al refugiului, potrivindu-se îndeosebi persoanelor pragmatice, ale carui piese si elemente de decor, lucrate manual sau reconditionate, spun câte o poveste cu parfum retro. Ideea de cottage pare greu de capturat în decorarea unui interior, tocmai pentru ca implica renuntarea la obiectele ultramoderne.
Culorile stilului Cottage
Stilul cottage este inspirat în mare parte din natura, de la culori si pâna la elemente decorative. Paleta cromatica specifica stilului cottage este compusa din culorile naturii, de la ocru, caramiziu si maro, pâna la tonuri deschise de verde si albastru. Albul, bejul, cremul sunt si ele binevenite, mai ales daca se îmbina creativ cu nuante mai puternice. Culorile predominante sunt rosu, alb, crem, portocaliu, albastru si toate nuantele lemnului. Pentru unele încaperi este preferat un stil monocromatic, cu culori mai pale si accesorii shabby chic, iar în altele se insista pe combinatii de culori vii, cu multe accesorii traditionale. Cele mai indicate culori sunt nuantele pastelate. Tapetul în motive florale este readus la moda, pentru peretii imobilului amenajat în acest stil. Iar pentru mobilier recomandam culorile tari daca peretii camerei sunt în culori deschise dar si vicecersa.
Mobila
Mobila stilului cottage este de inspiratie Victoriana, cu tablia patului extrem de înalta si decoratiuni somptuoase, cu motive florale si animale. Mobilierul folosit este un mix al stilurilor vintage, shabby chic si clasic. În primul rând, stilul cottage înseamna o întoarcere în timp, prin adaugarea de elemente vintage. Reconditionarea pieselor de mobilier pe care le considerati inutile, ale parintilor sau bunicilor, va reprezenta o provocare în îndeletnicirea dvs. de decorator însa, rezultatele va vor încânta de-a dreptul. Un nou strat de vopsea, si chiar si cel mai vechi dulap poate deveni o adevarata piesa de muzeu.
Camerele sunt lejer decorate, bine aerisite si foarte intime, caracterizate prin caldura si lumina naturala. Îmbracarea canapelei cu o husa va da un aer cu adevarat relaxant si degajat încaperii, definitoriu pentru stilul cottage, dar va fi si usor de întretinut. Piesele de mobilier din lemn împletit (rattan, rachita, bambus) aduc în interior atmosfera din gradina. Veti avea nevoie de un balansoar (da, da, în casa), o canapea si doua fotolii pentru a avea un set complet. Începeti prin a introduce în decor mobila casual, clasica, fara accente arhitecturale. Pastrati o paleta cromatica neutra, apoi adaugati accente personale într-o maniera eclectica, pentru a va personaliza spatiul.
Stilul cottage amesteca fara pretentii obiectele deloc scumpe cu cele de colectie. Bucataria în stil cottage este întotdeauna luminoasa si vesela, cu mobilier alb si rafturi în care vesela si ghivecele cu flori sunt etalate cu mândrie. Exista si accente suplimentare speciale, precum o chiuveta rustica alba sau o masa veche, care confera un strop de farmec vintage spatiului. De pilda, instalatiile si bateriile retro pentru baie pot fi o cale excelenta de a realiza acest obiectiv al amenajarii în stil cottage. Desi poate include aparatura electrocasnica de ultima ora, dar fara a exagera, bucataria dvs. s-ar putea încadra în stilul cottage prin adaugarea unor elemente retro. Alegeti, asadar, dulapuri de bucatarie din lemn de culoare alba, cu geamuri mici, de sticla, pe care sa le asortati cu un blat din lemn natural, lacuit. Nu uitati de dulapul-soldat, asortat cromaticii încaperii.
Asadar, ca o recapitulare, daca doriti ca acest stil sa va învaluie zilnic cu prospetimea si gingasia lui, trebuie sa retineti ca este aerisit, nepretentios, dar nici haotic, încaperea trebuie sa aiba ferestre cu obloane sau grilaje, mult lemn vopsit, mobilier reconditionat sau cu aspect învechit, accesorii realizate manual, combinatii de sticla si lemn, cazi de baie nezidite, huse pentru scaune, fotolii si canapele, aranjamente florale, plante decorative, si multa, multa culoare.
