Domnia dinozaurilor pe Pamânt a luat sfârsit în timpul primaverii boreale, odata cu caderea unui asteroid gigant, în urma cu aproximativ 66 de milioane de ani, ceea ce a dus la una dintre cele mai mari extinctii a speciilor de pe planeta, potrivit unui studiu publicat miercuri, informeaza AFP.
Determinarea anotimpului este importanta pentru a ajuta la întelegerea “modului în care au ramas în viata si au prosperat ulterior supravietuitorii”, a explicat autoarea principala a studiului, Melanie During, într-o conferinta de presa organizata marti.
Nu vom afla niciodata, la o asemenea scara temporala, anul exact al evenimentului, care s-a produs în zona craterului Chicxulub, pe actuala Peninsula Yucatan, în Mexic. Impactul cu asteroidul, sau poate cu o bucata de cometa, conform unui studiu recent, a provocat o serie de catastrofe urmate de tulburari climatice.
Acestea au marcat sfârsitul perioadei cretacice si pe cea a stapânilor ei de pe uscat, dinozaurii non-aviari, si din aer, pterozaurii, reptile zburatoare.
Echipa condusa de specialista în paleontologie Melanie During si expertul în vertebrate Dennis Voeten, ambii de la Universitatea Uppsala din Suedia, au reusit sa clarifice informatiile cu privire la acest eveniment prin studiul fosilelor de pesti.
Situl Tanis, care se afla în actualul stat american Dakota de Nord, a conservat memoria acestei apocalipse. Acesta reuneste o populatie de specii fosilizate, dintre care majoritatea au fost gasite îngropate sub depozite de “seiche”, un fel de val mareic, relateaza studiul. În cadrul acestui fenomen, undele de soc produse de cutremur au parcurs în câteva zeci de minute peste 3.000 de kilometri si au ridicat apele unei mari interioare care au traversat apoi America de astazi, maturând toate vietuitoarele întâlnite în cale.
La Tanis, oamenii de stiinta au studiat ramasitele a trei sturioni si trei exemplare de peste-spatula, utilizând în special analize tomografice cu raze X de înalta rezolutie de la Sincrotronul European (ESRF) din Grenoble.
Ei au stabilit mai întâi ca pestii au pierit în episodul “seiche”, care a fost însotit de o ploaie de globule de sticla, un adevarat potop de nisip vitrificat sub dogoarea impactului si proiectat în aer, înainte de a cadea înapoi la pamânt pâna la distante mari.
Pestii au murit “în decurs de 15 pâna la 30 de minute” dupa impact, a declarat Melanie During. Dovada o reprezinta faptul ca au avut timp sa ingereze suficienta apa pentru ca dispozitivul ESRF sa identifice globulele prezente în branhii, însa nu suficienta pentru ca acestea sa ajunga în tractul digestiv.
La ESRF, o analiza microscopica efectuata asupra acestor fosilelor a permis ulterior determinarea faptului ca formarea oaselor, care are loc într-un ciclu anual de crestere, se afla în prima etapa a unui nou ciclu.
“Celulele osoase erau relativ mici, dar tocmai începeau sa creasca din nou, ceea ce coincide cu primavara”, a explicat Dennis Voeten, în cadrul informarii de presa. Aceasta observatie a fost confirmata prin analiza concentratiei în oase a unui izotop al moleculei de carbon, care creste în functie de cantitatea de plancton din alimentatie, care difera în functie de sezon.
“Pestii au murit primavara, iar domnia dinozaurilor s-a încheiat primavara”, a concluzionat Melanie During.
Impactul, cu o putere echivalenta cu cel putin câteva zeci de miliarde de bombe atomice de la Hiroshima, a avut consecinte asupra întregii planete. Pe termen scurt, cu anihilarea tuturor vietuitoarelor din apropiere si incendii uriase la distante mari. Pe termen lung, cu o iarna “nucleara” de ani de zile – ejectia masiva de sulf si praf a format aerosoli în atmosfera care au provocat ploi acide si au blocat razele Soarelui, reducând astfel fotosinteza.
Disparitia vegetatiei a condus la moartea prin înfometare a erbivorelor, cum ar fi marii dinozauri sauropozi. Oamenii de stiinta presupun ca dezastrul a afectat mai grav fauna din emisfera nordica, în plina faza de reproducere si crestere primavara, comparativ cu cea din sud, care intrase odata cu toamna într-o faza de repaus si hibernare, în cazul anumitor specii.
Evenimentul a provocat o “extinctie selectiva”, dupa cum a precizat Melanie During, adaugând ca “pentru a supravietui iernii nucleare trebuia mai întâi sa supravietuiesti impactului si ca sansele erau mai mari pentru cei care puteau hiberna”. Studiul noteaza în acest sens ca ecosistemele emisferei sudice s-au recuperat mai repede dupa acest dezastru comparativ cu cele din nord. AGERPRES