Publicitate

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anuntat miercuri ca active rusesti confiscate de SUA de la oligarhul rus Konstantin Malofeev, pus pe lista sanctiunilor, au fost transferate marti catre Departamentul de Stat pentru a fi utilizate pentru ajutarea Ucrainei, o decizie care se aplica în premiera si la care Kremlinul a reactionat cu furie, afirmând ca se va întoarce împotriva Washingtonului, relateaza CNN si Reuters.
Merrick Garland anuntase în luna februarie ca a autorizat primul transfer catre Ucraina de active confiscate de la un oligarh rus pus pe lista sanctiunilor, aceste fonduri fiind destinate ajutorarii Ucrainei. Decizia este o premiera.

În iunie anul trecut, milioane de euro au fost confiscate dintr-un cont bancar deschis în SUA apartinând oligarhului rus Konstantin Malofeev, împotriva caruia Washingtonul anuntase sanctiuni „pentru ca a actionat sau a pretins ca a actionat pentru sau în numele, direct sau indirect” guvernului rus, a precizat Departamentul Trezoreriei.

„În timpul unei întâlniri cu procurorul general ucrainean Andrii Kostin, la 3 februarie anul acesta, am anuntat ca, în conformitate cu legea (…), am autorizat transferul acestor fonduri confiscate pentru a fi utilizate în Ucraina pentru a remedia daunele provocate de razboiul nedrept al Rusiei”, a declarat Garland, miercuri, într-un comunicat. „Acele active rusesti confiscate au fost acum transferate la Departamentul de Stat si vor fi dedicate acestui scop”, a precizat procurorul general. „Desi acesta reprezinta primul transfer al Statelor Unite de fonduri rusesti confiscate destinate reconstructiei Ucrainei, nu va fi ultimul”, a dat asigurari Garland.

În ultimul an, SUA si aliatii au blocat sau confiscat active în valoare de peste 58 de miliarde de dolari detinute sau controlate de rusi, potrivit unei declaratii comune a unui grup de lucru multinational de aplicare a sanctiunilor. Cu toate acestea, problema a ceea ce trebuie facut cu activele rusesti a fost mult timp un subiect de dezbatere, mentioneaza CNN. Multe tari au înghetat pur si simplu astfel de active – dar au existat apeluri tot mai numeroase pentru a transfera aceste active în conturi guvernamentale pentru a permite utilizarea lor în vederea reconstructiei Ucrainei.

La rândul sau, Uniunea Europeana a declarat în februarie ca a înfiintat un grup de lucru pentru a examina daca acest lucru este posibil. „În principiu, este clar: Rusia trebuie sa plateasca pentru reconstructia Ucrainei. În acelasi timp, acest lucru ridica întrebari dificile”, a declarat la acea vreme premierul suedez Ulf Kristersson.

REACTIA KREMLINULUI

Kremlinul a criticat joi decizia Statelor Unite de a transfera Ucrainei bunurile confiscate oligarhului ultranationalist rus Konstantin Malofeev, afirmând ca este ilegala si se va întoarce împotriva Washingtonului, relateaza Reuters.

Întrebat despre acest caz, purtatorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat ca Statele Unite au „furat” banii, iar astfel de decizii vor „lovi ca un bumerang”.

„Acest lucru submineaza încrederea investitorilor si a proprietarilor de active care sunt cumva legate de America si cu siguranta nu poate ramâne fara consecinte pentru Statele Unite”, a spus el.

Peskov a declarat ca astfel de masuri cer un raspuns, dar nu a spus ce actiuni ar putea întreprinde Rusia. El a recunoscut însa ca nu exista posibilitatea de a le contesta printr-un proces în Statele Unite.

Departamentul de Justitie al SUA l-a acuzat anul trecut pe Malofeev de încalcarea sanctiunilor impuse Rusiei dupa anexarea Crimeei, afirmând ca acesta a oferit finantare pentru rusii care promovau separatismul în peninsula ucraineana confiscata ilegal de Moscova în 2014.

Citește toată știrea

SUA trimite milioanele de euro confiscate de la oligarhului rus Konstantin Malofeev în Ucraina
Publicitate