Marvel a lansat primul teaser din partea a patra a aventurilor supereroului Thor, intitulata „Thor: Love and Thunder”. Natalie Portaman revine în franciza, în rolul Jane Foster, de aceasta data mult mai puternica. Pe melodia formatiei Guns ‘N Roses „Sweet Child ‘O Mine”, teaser-ul începe cu Thor, interpretat de Chris Hemsworth care încearca sa se redescopere, scrie Variety.
Filmul va fi lansat în cinematografele din Statele Unite pe 8 iulie. Acesta urmeaza dupa „Avengers: Endgame”, care s-a încheiat cu Thor Odinson (Chris Hemsworth) în deriva dupa caderea regatului sau Asgard, lasând Pamântul cu Gardienii Galaxiei.
Chris Pratt, Pom Klementieff, Dave Bautista, Karen Gillan, Bradley Cooper si Vin Diesel îsi reiau rolurile si în aceasta parte a francizei. Portman reia rolul lui Jane dupa ce a aparut ultima data în „Thor: The Dark World” din 2013. Ea a parasit franciza din cauza ca nu a fost multumita de faptul ca regizoarea Patty Jenkins a fost înlocuita cu Alan Taylor. Cu toate acestea, Waititi a convins-o direct pe Portman sa se întoarca la MCU pentru proiect.
Cel mai important moment al teaserului este în ultimele secunde, când Jane Foster este prezentata drept noul Mighty Thor. Povestea „Love and Thunder” este bazata pe cartea de benzi desenate a lui Jason Aaron „The Mighty Thor”.
Waititi a scris scenariul împreuna cu Jennifer Kaytin Robinson. Filmul este produs de Kevin Feige si Brad Winderbaum. Filmarile au avut loc la Sydney, Australia, anul trecut, dupa ce au fost întârziate, în mod repetat, din cauza pandemiei de Covid-19.
