Teodor Corban si Constantin Puscasu au dezvoltat de-a lungul timpului împreuna, în regie colectiva sau cu asumarea regiei de catre Teodor Corban, alaturi de alti câtiva colegi, câteva proiecte de teatru realist (Gunoierul, 2018; Trei, 2020) care reflecta situatii existentiale limita, dramatice. Cei doi sunt atrasi de autorii italieni, precum Luigi Lunari sau Spiro Scimone, dar nu numai, si de cei români, în egala masura (Mimi Branescu), în cea mai mare parte de actorii dramaturgi, care semneaza eventual si text, si regie.
În primul caz, al proiectului Gunoierul, psihologia, metafora si sugestia, în cel de-al doilea, al proiectului Trei, perspectivismul si suprarealismul constituie tot atâtea moduri de a evada, prin teatru, din realitate. Lucru care nu se mai petrece odata cu cel mai recent proiect al celor doi actori ai Nationalului iesean. Nici metafora centrala din titlu si nici calatoria în Brazilia, proiectata ori doar imaginata, nu sunt menite sa transfigureze realitatea dura în plan simbolic.
Ca si cele câteva minute de reculegere tinute la începutul spectacolului pentru victimele din Ucraina, însasi reprezentatia teatrala realista, naturalista nu e o forma de uitare a prezentului, ci una de întiparire a acestuia în memorie. Naturalismul brut nu îmbraca haina simbolismului. Teatrul nu mai cauta sa fie o evadare din real, ci o adâncire în acesta.
Accentul nu mai cade în cazul de fata pe estetica teatrala, iar suferinta interioara a personajelor e prea adânca pentru o analiza psihologica de suprafata. Singurele subtilitati, nefiind nici metafora, nici simbol, sunt de regasit numai în jocul actoricesc autentic, foarte bine armonizat între cei doi parteneri scenici, chiar daca registrele impuse de rolurile lor sunt complet diferite.
În mod paradoxal, acolo unde regasim forta actoriceasca în personaje, regasim totodata fragilitatea omului redat de catre acestea. Daca în cazul personajului Pino (Constantin Puscasu) forta se manifesta prin gesturi brutale, duse la extrem, aruncarea unor obiecte, ridicarea vocii, bruscarea celuilalt, în cazul personajului Nunzio (Teodor Corban) forta rolului contrasteaza profund cu tipologia caracterului redat, de unde o fantastica subtilitate de interpretare (retrageri, ezitari, taceri din care e construit un personaj incredibil de reusit).
Ambii (Nunzio si Pino) sunt victimele unei realitati necrutatoare, a bolii implacabile ori a conflictului cu final iminent tragic. Dintre cei doi, personajul care da titlul piesei initiale este mai câstigat pentru ca el macar nu moare singur.
Cu sau fara intentie, cei doi actori ai Nationalului iesean, în încercarea lor de a fi cât mai autentici, cât mai teatrali, cât mai aproape de realitatea crunta a zilelor noastre, spun ceva despre rostul teatrului acum.
Teatralitatea autentica se îndeparteaza de fardarea nemasurata a rolului interpretat tot asa cum recuzita de creme, vopsele si mustati false devine un truc necesar doar pentru a exprima aceasta idee. Naturalismul excesiv se datoreaza pe de o parte unei intentii filmice, iar pe de alta parte poate ca e impus de încercarea de a se apropia de o realitate strigatoare, altfel mai greu de surprins în gravitatea ei. Rememorabil prin candoare ramâne momentul ludic creat de cei doi la un moment dat, si acesta frânt în lirism de nevoia revenirii la brutalitatea faptului.
Cât despre emotia pe care se presupune ca spectacolul ar genera-o, aceasta nu e nici accentuata, nici fardata. Uneori, realitatea depaseste posibilitatea omului de a simti, emotia devenind perplexitate. Astfel, încremenita, emotia nu e nici slabiciune umana, nici melodrama, ci întâlneste sobrietatea detasarii.
Transfigurarea realitatii prin teatru, ne arata Teodor Corban si Constantin Puscasu, nu mai e posibila prin metafora, poezie, simbol, ci aceasta se produce prin însasi forta extraordinara a gestului artistic al actorului.
(Terminal: Brazilia dupa „Nunzio” de Spiro Scimone, traducerea: Eva Simon, distributia: Teodor Corban/Nunzio, Constantin Puscasu/Pino, Ioan Ursulescu/Omul cu hanorac, un spectacol în regie colectiva, asistent de regie: Beatrice Roman, regizor tehnic: Ioan Ursulescu, Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi, sala Uzina cu Teatru, premiera: 14 aprilie 2022)
Dana Tabrea este profesor, doctor în filosofie si critic de teatru (membru AICT)