Publicitate

Tesla recheama peste 321.000 de vehicule din Statele Unite din cauza posibilitatii ca lampile din spate sa nu se aprinda întotdeauna, a declarat compania într-un comunicat, transmite Reuters.
Stirea urmeaza unei alte rechemari, anuntata vineri, a aproape 30.000 de masini Model X din Statele Unite, din cauza unei probleme care ar putea cauza declansarea incorecta a airbag-ului pasagerului din fata, ceea ce a dus la scaderea actiunilor companiei cu aproape 3-, la un minim al ultimilor aproape doi ani.

În documentele depuse sâmbata la Administratia Nationala pentru Siguranta Traficului pe Autostrazi (NHTSA), producatorul de vehicule electrice a spus ca rechemarea legata de lampile din spate acopera unele vehicule Model 3 2023 si Model Y 2020-2023.

Tesla, cu sediul în Texas, a declarat ca va implementa o actualizare over-the-air pentru a corecta problema lampii din spate si a spus ca nu are raportari de accidente sau rani legate de rechemare. Compania a spus ca rechemarea a urmat plângerilor clientilor, de care a luat cunostinta la sfârsitul lunii octombrie, în mare parte de pe pietele straine, care au sustinut ca lampile din spate ale vehiculului nu se aprind.

Investigatia a constatat ca, în cazuri rare, lampile pot sa nu functioneze, intermitent, din cauza unei anomalii care poate provoca detectari false de defectiuni în timpul procesului de activare a vehiculului.

Tesla a spus ca a primit trei rapoarte de garantie cu privire la aceasta problema. Compania a raportat 19 campanii de rechemare în SUA în 2022, care acopera peste 3,7 milioane de vehicule, inclusiv patru rechemari în noiembrie, potrivit datelor NHTSA.

 

Citește toată știrea

Tesla recheamă peste 321.000 de vehicule, din cauza posibilităţii ca lămpile din spate să nu se aprindă întotdeauna
Publicitate