Publicitate

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a anuntat, marti, ca a decis închiderea, pentru o perioada de cel mult sase luni, a trei magazine Profi din Bucuresti si a amendat compania cu 144.000 lei, în urma unor controale derulate în sapte magazine din sectoarele 2, 3, 4 si 6.
La amenzile contraventionale în valoare de 144.000 lei s-au adaugat masuri complementare, precum: oprirea definitiva de la comercializare si retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiente, oprirea temporara a prestarii de servicii pâna la remedierea deficientelor constatate (pentru sase unitati) si închiderea temporara pe o durata de cel mult 6 luni pentru trei magazine, precizeaza ANPC.

Cele mai importante abateri de la legislatia în vigoare constatate de catre comisari: comercializarea unor legume si fructe cu modificari organoleptice si lovituri mecanice, comercializarea unor produse cu data durabilitatii minimale de consum depasita, utilizarea unor spatii de depozitare igienizate necorespunzator, comercializarea, în zona Gastro/Grill, a unor produse fara elemente de identificare si caracterizare, precum si fara data-limita de consum, utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzator, cu chedere neigienizate si depreciate, identificarea unei temperaturi neconforme pentru produsele expuse spre vânzare în masa calda si masa rece, fiind constatate temperaturi mai mici de + 60 grade Celsius, la masa calda si +10,8 grade Celsius, la cea rece, utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu insecte moarte, zone extinse de rugina, resturi alimentare si de ambalaje, cu vopsea exfoliata si cu scurgeri de lichide. De asemenea, lânga rafturile cu produse au fost gasite, pe pardoseala, gândaci morti, pavimentul era depreciat si igienizat necorespunzator, au fost descoperite zone din tavan cu infiltratii si mucegai, cuptoare electrice si friteuze neigienizate. Totodata, a fost identificata comercializarea unor produse congelate cu acumulari de gheata în ambalaj si arsuri de congelare, arata sursa citata.

„Pare ca gradele de comparatie în activitatea magazinelor apartinând unora dintre cele mai mari lanturi comerciale sunt, în realitate, diametral opuse. Daca mega se dovedea a fi de fapt mini, iata ca a venit rândul lui Profi sa para nu profesor, ci repetent la purtare. Noi îi lasam corijenti! Din pacate, nu-i putem bate cu rigla la palma, aceeasi palma cu care acestia încaseaza, dar nu reinvestesc atât cât ar trebui. Apreciem investitiile facute de ei, dar curatenia tine de bunul simt comercial al fiecarui operator economic din domeniu”, a afirmat Horia Constantinescu, presedintele ANPC.

Aflati amanunte de pe libertatea.ro.

Citește toată știrea

Trei magazine Profi au fost închise de ANPC: Îi lăsăm corijenţi
Publicitate