Publicitate

Ministerul Apararii anunta, miercuri, ca trei militari au fost raniti în Poligonul Catelu, pe timpul executarii unei sedinte de aprindere pe cale pirotehnica a unei încarcaturi de exploziv (TNT).
”Miercuri, 15 februarie, în jurul orei 09.30, în Poligonul Catelu, trei militari din cadrul Centrului 13 Comunicatii si Informatica „Colonel Gheorghe Visata”, din Bucuresti, au fost raniti pe timpul executarii unei sedinte de aprindere pe cale pirotehnica a unei încarcaturi de exploziv (TNT)”, anunta Ministerul Apararii, într-un comunicat d epresa.

Sursa citata a precizat ca au fost aplicate imediat procedurile standard în astfel de situatii, fiind acordat primul ajutor la fata locului de personalul medical prezent pe timpul desfasurarii sedintei de instruire. 

”Doi dintre militari, un soldat si un capitan, au fost transportati de urgenta la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Carol Davila” pentru efectuarea investigatiilor medicale, unitate medicala la care a fost transportat, ulterior, si un al treilea militar, cu gradul de soldat”, a mai precizat sursa citata.

Ministerul a explicat ca unul dintre soldati a suferit politraumatisme la membrele superioare si în zona capului, si este supus, la ora transmiteri acestei stiri, unor interventii chirurgicale si proceduri medicale complexe.

”Starea sa este stabila, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital. Ceilalti doi militari sunt în afara oricarui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofiterul prezinta escoriatii, plagi la membre si tulburari de vedere, iar celalalt soldat, care a solicitat evacuarea catre spital dupa aproximativ doua ore de la producerea incidentului, prezinta escoriatii la nivelul membrelor”, a mai transmis MApN.

Conducerea unitatii a informat Parchetul Militar Bucuresti si a stabilit o comisie de cercetare în vederea stabilirii împrejurarilor în care s-a produs evenimentul.

Citește toată știrea

Trei militari răniţi în Poligonul Căţelu în timpul unui exerciţiu
Publicitate