Publicitate

Donald Trump nu ar fi vrut doar sa câstige în New Hampshire, ci îsi dorea sa o învinga pe Nikki Haley atât de categoric, încât singura sa rivala în cursa pentru obtinerea nominalizarii republicane pentru Casa Alba sa renunte înainte de urmatoarea competitie disputata, cea din Carolina de Sud, care va avea loc peste o luna, acesta fiind statul unde contracandidata sa a fost guvernatoare, relateaza Reuters.
Fostul presedinte a învins-o cu usurinta, marti, în New Hampshire, pe fosta sa ambasadoare la ONU, dar strategia sa atent elaborata pentru a o scoate pe Haley din cursa a esuat, Trump vazându-si spulberate, deocamdata, sperantele de a-si concentra toata atentia asupra presedintelui democrat al SUA, Joe Biden, si asupra alegerilor generale din noiembrie la care îl va avea ca rival.

Trump, în vârsta de 77 de ani, a fost plin de furie dupa ce Haley, în vârsta de 52 de ani, a promis, într-un discurs tinut marti seara, ca va continua sa lupte, la doar doua zile dupa ce celalalt principal contracandidat republican, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, si-a încheiat campania.

„Cine naiba mai e si impostoarea asta, care a urcat pe scena înainte si care parca revendica o victorie?” a întrebat Trump o multime de sustinatori din New Hampshire, adaugând: „Nu ma enervez prea tare. Ma razbun”.

În ultima saptamâna, în timp ce îsi facea campanie în New Hampshire, Trump nu a scapat din ochi Carolina de Sud, statul aflat la 1.100 km spre sud, unde la 24 februarie va avea loc urmatorul mare scrutin disputat în cadrul alegerilor primare republicane.

Staff-ul lui Trump a petrecut saptamâni întregi planificând o demonstratie de sustinere menita sa o scoata pe Haley din cursa înainte de competitia din Carolina de Sud, a declarat Jason Miller, consilier senior al campaniei lui Trump.

TRADAREA

Vineri, Trump a obtinut sprijinul fostului sau rival, senatorul american Tim Scott din Carolina de Sud, care a facut campanie pentru el, alaturi de guvernatorul statului, Henry McMaster, si de alti oficiali ai statului.

La un miting de luni al lui Trump, Scott a declarat pentru Reuters ca a oscilat între a-si sustine fostul rival si a se retrage complet din cursa. Apelurile succesive din partea lui Trump, pe 14 si 15 ianuarie, l-au convins sa actioneze.

„Sa ramânem pe margine nu ar fi fost cel mai bun lucru de facut”, a declarat Scott, care a fost numit pentru prima data în Senat chiar de Haley, în 2013. Marti seara, el l-a sustinut pe Trump în timpul discursului sau de victorie si a îndemnat-o pe Haley sa renunte.

Momentul în care a fost acordat acest sprijin, cu doar câteva zile înainte de votul din New Hampshire, a luat prin surprindere echipa lui Haley, potrivit a doua persoane familiarizate cu aceasta chestiune care au vorbit sub protectia anonimatului. Una dintre ele, care discuta în mod regulat cu Haley, a declarat ca anuntul lui Scott „parea conceput pentru un impact maxim”.

„Trimite cu adevarat un semnal ca partidul s-a raliat în spatele presedintelui Trump”, a declarat Miller pentru Reuters. „Nikki Haley nu mai are unde sa se duca. Este timpul ca ea sa iasa din cursa”, a explicat Miller mesajul transmis.

Încheierea campaniei din alegerile primare atât de devreme ar fi o performanta istorica pentru un candidat care nu ocupa în prezent Biroul Oval.

„DEPARTE DE A SE FI TERMINAT”

Haley sustine ca ar avea cele mai mari sanse de a-l învinge pe Biden în alegerile din 5 noiembrie.

„Aceasta cursa este departe de a se fi încheiat. Au mai ramas zeci de state de parcurs. Iar urmatorul este statul meu drag, Carolina de Sud”, a declarat ea marti. „Sunt o luptatoare si sunt artagoasa si acum sunt ultima care mai sta în picioare alaturi de Donald Trump”, le-a spus ea sustinatorilor.

Ea are planificat un miting pentru miercuri seara în Charleston, Carolina de Sud, iar managerul de campanie Betsy Ankney a declarat reporterilor în acest weekend ca a facut o achizitie de 4 milioane de dolari pentru publicitate TV în acest stat, primele reclame urmând sa fie difuzate miercuri.

DeSantis promisese, de asemenea, sa ramâna în cursa dupa ce a terminat în urma lui Trump la caucusurile din Iowa din 15 ianuarie, dar si-a încheiat campania brusc si l-a sustinut pe Trump dupa mai putin de o saptamâna.

Într-o nota publicata mai devreme, marti, managerul de campanie al lui Haley a sustinut ca Super Martea – data de 5 martie, când 15 state si un teritoriu american organizeaza simultan alegeri primare – ar putea fi un punct de cotitura, deoarece multe dintre ele sunt probabil deschise la o alternativa Trump, având în vedere „datele demografice favorabile”.

În New Hampshire, Haley a vorbit despre experienta sa ca ambasador al Natiunilor Unite sub administratia Trump si a avertizat asupra a ceea ce a numit „haosul” care îl genereaza – o aluzie la cele 91 de capete de acuzare penale cu care se confrunta fostul presedinte în patru procese, inclusiv doua legate de încercarea sa de a anula pierderea alegerilor în 2020.

HAILEY, PLANUL DE REZERVA?

Faptul ca Haley a reunit în jurul ei o coalitie de republicani si independenti pentru a termina la 11 puncte procentuale în spatele lui Trump în New Hampshire arata ca fostul presedinte s-ar putea lovi de unele provocari în alegerile generale din partea alegatorilor din afara bazei sale electorale.

Într-un sondaj de opinie al Universitatii din New Hampshire publicat cu doua zile înainte de startul alegerilor primare, 28- dintre votantii republicani probabili au declarat ca Trump a facut rau tarii în timpul mandatului sau de patru ani.

Dar sondajele arata totodata ca Trump are un avans mult mai mare fata de Haley în Carolina de Sud decât în New Hampshire, cu 37 de puncte procentuale, potrivit mediei sondajelor realizate de FiveThirtyEight.com.

Trump ramâne popular în rândul republicanilor în primul rând pentru ca a dus la îndeplinire politicile care le plac, inclusiv taxe mai mici si o pozitie dura fata de China, a declarat Dean Lacy, profesor de stiinte politice la Dartmouth College. Expertul spune ca vede posibil ca Haley sa-si continue campania, daca are sprijinul donatorilor anti-Trump plus perspectiva ca problemele juridice ale lui Trump sa-i puna piedici în cele din urma.

„Nu o vad câstigând”, a spus Lacy. „Dar ea ar putea ramâne în cursa ca un plan de rezerva”, adauga profesorul.

Eric Levine, un donator si colector de fonduri al lui Haley din New York, a declarat ca el continua sa o sustina si sa strânga bani. „Ma astept ca baza de donatori sa ramâna loiala”, a spus el.

Scott a fost doar unul dintr-o serie de oficiali din Carolina de Sud care si-au declarat sprijinul pentru Trump si care ilustreaza cât de strânse sunt rândurile republicanilor în jurul lui Trump, de fapt, nu numai aici, ci în mare parte din SUA.

O SURPRIZA PENTRU TRUMP

Ca o surpriza, Trump a obtinut luni si sustinerea reprezentantei americane din Carolina de Sud Nancy Mace. Ea si Trump au avut mult timp o relatie proasta: Trump a sustinut în 2022 un alt candidat la alegerile primare împotriva lui Mace, în timp ce Haley a sustinut-o pe aceasta. Trump nu a solicitat sprijinul lui Mace, potrivit unei persoane familiarizate cu actiunile sale de campanie. Mace a luat decizia dupa ce a evaluat sondajele din Carolina de Sud, care arata ca Trump este în fata lui Haley în acest stat cu aproape 40 de puncte procentuale, potrivit unei persoane din anturajul ei.

„Campania lui Trump este orice, dar nu este deloc normala”, a declarat Brian Darling, un strateg republican si fost consilier principal al senatorului american Rand Paul. „Trump se îndreapta spre lichidarea politica a lui Nikki Haley mai devreme si încearca sa puna capat acestei curse”, a explicat el.

 

 

Citește toată știrea

Trump e furios că nu a reuşit să o scoată pe Haley din cursă înainte de scrutinul din Carolina de Sud
Publicitate