Mihai Chirica „a rezolvat problema“ celor 840 de elevi de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” care au fost despartiti unii de altii si obligati sa învete fiecare pe unde s-a putut: a gasit vinovatii în alta parte.
Cu trei zile înainte de protestul anuntat de parintii elevilor a caror viata a fost pusa în pericol timp de zece ani, iar acum viata si educatia lor a fost data peste cap, tot ce a fost capabil Mihai Chirica sa faca a fost ca trimita o scrisoare deschisa în care tot el se da victima.
Cladirea Colegiului „Vasile Lupu” este într-o stare avansata de degradare de 10 ani, din vremea când marele edil era viceprimar, iar despre nevoia de reabilitare a imobilului stia de când era director tehnic la Primarie. Vreo 16 ani în total de când este responsabil de investitiile din Iasi!
Asadar, Mihai Chirica a avut timp cel putin un deceniu sa remedieze aceasta situatie. În schimb, a tacut din gura, s-a uitat în alta parte, a preferat afacerile imobiliare profitabile pentru propriul buzunar. Ani la rând, Iasul a ramas cu un surplus de 50 de milioane de euro de la investitiile pe care nu le-a facut. Chirica a rostogolit suma de la un an la altul, pentru ca desi o avea nu a fost în stare sa o cheltuiasca pe investitii precum cea prin care, iata, nu mai era pusa în pericol viata unor copii obligati sa învete aproape sub darâmaturi.
Dupa ce Guvernul a decis mutarea elevilor în alte trei spatii, spre rusinea Primariei Iasi, s-a trezit si Chirica sa balmajeasca ceva despre o licitatie, care abia ar începe si va fi gata cine stie când. Si m-a gasit pe mine vinovat ca nu si-a facut el treaba. El fiind primarul Iasului, nu eu. El fiind direct responsabil de Colegiul Pedagogic, nu eu!
Îi raspund simplu acestui personaj: daca nu ai fost în stare un deceniu sa organizezi o licitatie – caci bani ai avut, da-te deoparte si lasa-i pe altii care sunt si competenti si tin si la viata copiilor iesenilor! Colegiul Pedagogic nu va cadea victima intereselor tale imobiliare!
Eu am prezentat deja proiectul pe care îl am pentru un centru scolar modern în cladirea reabilitata si cu valoare istorica de la „Vasile Lupu”. Copiii se vor întoarce în scoala lor. Asta pot sa garantez!
Marius BODEA
Senator USR de Iasi
