Publicitate

Ucraineanul care si-a ucis colegul pe vas în timp ce naviga pe Dunare a fost gasit în centrul Iasului. Acesta se plimbase pe bulevardul Stefan cel Mare si pe Independentei atunci când a fost ridicat de catre politistii ieseni. 
El nu era înarmat. Barbatul ar fi cerut adapost la niste refugiati ucraineni însa acestia nu prea au dorit sa îl primeasca. Imediat dupa ce a fost ridicat de catre politistii ieseni, el a fost trimis la Braila, unde se afla un dosar de cercetare pentru infractiunea de omor.

Ucraineanul si-a ucis colegul de pe vasul pe care navigau în urma unei altercatii. Barbatul omorât a fost ascuns în cala vasului, în camera de dormit, astfel ca i se vedeau doar picioarele, potrivit unor surse.

Individul acuzat de comiterea oribilei crime, care ar fi mecanic pe nava, ar fi încercat initial sa ascunda cadavrul, dupa altercatia care s-ar fi produs joi spre vineri în jurul orei 1.00 – 2.00 noaptea, însa apoi ar fi mers si l-ar fi anuntat pe capitanul navei.

De asemenea, când s-a produs incidentul care a dus la crima, vasul s-ar fi aflat la mijlocul Dunarii, însa apoi nava a fost adusa spre mal, întrucât ucraineanul suspectat de crima ar fi spus ca se preda.

Numai ca, atunci când s-a vazut la mal, acesta si-ar fi amenintat colegii, apoi a fugit de pe nava. Echipajul a anuntat Politia, fiind începute cautarile. Se pare ca ucigasul l-a lovit cu forta pe cel cu care intrase în conflict, efectiv victimei i-ar fi fost crapat capul aproape în doua. La locul faptei s-ar fi gasit un topor si un cutit, însa acestea erau curate, probabil fiind spalate de cel care le-a folosit. 

Citește toată știrea

Ucigaşul cu topor, de pe un vapor ucrainean, prins în centrul Iaşului
Publicitate