Un sofer a plecat de la locul accidentului provocat de el, convins ca victima nu a patit nimic. Simplul incident petrecut într-o parcare a avut însa ca rezultat o fractura de femur si o condamnare pentru parasirea locului accidentului.
Pe 16 decembrie 2018, Claudiu Grosu mersese la Egros pentru a face cumparaturi. Pe când încerca sa parcheze, a acrosat-o cu roata stânga fata, apoi cu aripa, pe A.T., care trecea prin parcare însotita de iubitul sau. Femeia a cazut pe pavajul parcarii. Grosu a coborât imediat din masina si s-a apropiat de victima, pentru a vedea daca are nevoie de ajutor. A ajutat-o sa se ridice si a asezat-o în autoturismul sau. Initial, femeia a refuzat ajutorul medical. În plus, o alta trecatoare, care se recomandase a fi asistenta medicala, a apreciat ca A.T. nu patise nimic, spunându-i lui Grosu ca femeia vrea doar sa-l pacaleasca. Soferul i-a dat lui A.T. 100 de lei pentru a-si cumpara un unguent pentru eventualitatea în care ar mai fi durut-o piciorul. De asemenea, i-a lasat acesteia numarul sau de telefon. Fiecare si-a vazut apoi de drum.
Dupa aproape cinci ore, aflata la domiciliul iubitului sau, A.T. a acuzat dureri din ce în ce mai puternice în zona piciorului si a chemat ambulanta. Totodata, concubinul femeii a anuntat politia cu privire la accidentul petrecut. Femeia suferise o fractura de col femural stâng, fiind necesara montarea unei placi cu suruburi. Grosu a fost chemat în aceeasi seara la sediul Politiei Rutiere. A fost testat cu aparatul Dräger, rezultând însa ca soferul nu bause nimic. A.T. nu a depus plângere pentru vatamare corporala din culpa, dar soferul a fost trimis în judecata pentru parasirea locului accidentului.
În fata judecatorilor, Grosu a fost avantajat de faptul ca îsi recunoscuse vina si nu avea antecedente penale. Timpul scurs de la producerea accidentului, interval în care soferul nu mai intrase în conflict cu legea, a contribuit si el la o pedeapsa relativ usoara. Grosu a fost condamnat la 1 an si 6 luni de închisoare, dar cu suspendarea executarii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Sentinta a fost contestata de sofer, Curtea de Apel urmând sa reanalizeze dosarul la începutul lunii aprilie.
