Publicitate

În lupta cu hotii, magazinele apeleaza la cele mai ingenioase metode. Un hot a îndepartat cu atentie sistemele de siguranta de pe hainele furate. Nu i-a trecut însa prin cap sa caute mai atent la sosete.

 
În seara zilei de 9 martie, Robert Parasca a mers cu o prietena la magazinul Oysho din complexul Palas. Aici au început sa introduca într-o sacosa mai multe articole de îmbracaminte, carora în prealabil prietena sa le rupea etichetele. Au furat astfel trei halate de baie, doua perechi de pantaloni si doua perechi de sosete, în valoare totala de 871 lei. Ulterior, fata a iesit, lasându-i sacosa lui Parasca, pentru a o scoate din magazin. Pentru a-i usura iesirea, fata s-a facut ca se împiedica de unul dintre manechinele expuse, provocând astfel o diversiune. Parasca a trecut de portile de intrare în magazin, moment în care însa alarma s-a activat. Speriat, hotul a fugit, aruncând sacosa din mâini. A fost însa prins de agentul de paza de la magazinul alaturat.

Lucrurile s-au lamurit în instanta, unde Parasca a fost judecat pentru furt calificat. A fost singur în fata judecatorilor, întrucât fata care îl însotea nu a putut fi identificata. O vânzatoare a magazinului a explicat ca unele sosete vândute aveau doua sisteme de alarma diferite, iar altele, chiar trei. Cele furate de Parasca aveau doua sisteme, ceea ce hotul nu observase. În plus, unul dintre sistemele de alarma era introdus chiar în materialul din care erau facute sosetele si nu putea fi dezactivat decât la casa de marcat.

Parasca nu se afla la prima încalcare a legii. În 2019, el fusese condamnat la 3 ani si 4 luni de închisoare pentru viol, fiind liberat pe 11 octombrie, dupa executarea integrala a pedepsei. Timpul scurt trecut de la liberare pâna la comiterea furtului a facut ca el sa fie judecat ca recidivist. În aceasta situatie, limitele pedepsei se majoreaza cu jumatate. Parasca risca astfel o pedeapsa de pâna la 7 ani si jumatate de închisoare. A fost condamnat totusi doar la trei ani de detentie, magistratii Judecatoriei apreciind ca aceasta pedeapsa este „suficienta pentru îndreptarea si resocializarea viitoare”. Sentinta a fost contestata de Parasca, dosarul aflându-se acum pe rolul Curtii de Apel.

Citește toată știrea

Un cuplu ieşean, hoţi de la Oysho, prinşi din cauza şosetelor scumpe, de firmă. Metodă ingenioasă de furat, cu diversiune
Publicitate