Spitalul Judetean Focsani este condus, din 2012, de un condamnat penal, apropiat al lui Marian Oprisan. Constantin Mîndrila, managerul SJU Focsani, a fost condamnat penal în 2008, pentru ca a furat conserve din rezerva de stat.
„Mîndrila a fost implicat într-un dosar de furt în 2005, când în apartamentul sau au fost gasite 150 conserve din carne de porc însemnate, fiind ajutoare din rezerva de stat a României. Acestea au ajuns la el acasa prin intermediul soferului, câtiva vecini au vazut, s-au revoltat, au confiscat o conserva si au facut o reclamatie la politie”, a relatat jurnalista Silvia Vrânceanu.
El a primit o condamnare de trei luni de închisoare, cu suspendare, relata B1TV.
Însa, în toamna anuluii 2012, cel poreclit „secretarul conserva” pentru ca a furat din alimentele sinistratilor, a reusit sa câstige concursul pentru functia de director al Spitalului Judetean de Urgenta „Sf. Pantelimon” din Focsani cu nota 9,58. Lucrarea i-ar fi fost corectata de colegii sai de la Partidul Social Democrat, scrie presa locala. Cel care a semnat, în noiembrie 2012, numirea sa a fost Raed Arafat, pe atunci ministru interimar al Sanatatii. SJU Focsani este singurul spital judetean care a ramas în subordinea ministerului Sanatatii.
Citeste mai mult pe defapt.ro
