Publicitate

Pentru a scapa de politisti, un sofer improvizat s-a ascuns printre blocuri, pâna când a crezut ca oamenii legii plecasera. Asa s-a si întâmplat, dar tot s-a întâlnit cu ei în drum spre casa.
Desi nu avea permis, Alexandru Florea îsi cumparase în iunie 2020 un autoturism de la un consatean din Gropnita, contra sumei de 1.000 de lei. Florea nu avea permis, dar a crezut probabil ca nu are ce sa i se întâmple prin sat. În seara zilei de 25 iunie, a plecat la plimbare cu masina. Dupa aproximativ 3 km, a ajuns la o prietena si a mers cu aceasta la cumparaturi. Ulterior, a mers mai departe, pâna la Movileni, unde a parcat în dreptul unui magazin. A intrat pentru câteva cumparaturi. La iesire, a observat un echipaj de politie. Pentru a nu fi oprit, a întors autoturismul si a intrat în spatele blocului. A asteptat 10-15 minute, iar apoi a iesit de dupa bloc, pentru a se îndrepta spre casa. Nu a apucat sa mearga însa mai mult de 200 de metri, când a fost oprit tocmai de politistii de care crezuse ca a scapat.

Florea a fost trimis în judecata pentru conducere fara permis. Judecatorii au retinut în favoarea sa lipsa antecedentelor penale, ca faptul ca incidentul se petrecuse la o ora târzie, pe un drum judetean, deci în conditii de trafic redus. Barbatul a fost condamnat la 9 luni de închisoare, dar cu suspendarea executarii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Sentinta Judecatoriei nu este definitiva. 

Citește toată știrea

Un şofer fără permis s-a ascuns cu maşina după un bloc. A crezut că a scăpat, dar poliţiştii l-au prins după 200 de metri
Publicitate